Last Updated on iunie 16, 2015 Adunarea generală a clubului Corona care s-a întrunit marţi, la Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibaşi“ a decis ca la secţiile de handbal şi hochei să se schimbe preşedinţii de secţie, astfel că, la handbal a fost numit Ioan Preda iar la hochei Teodor Sava.
Prezent la şedinţa care a durat mai bine de patru ore, primarul George Scripcaru a declarat la final că în sezonul 2015/2016 se va pune accentul pe o întinerire a loturilor, atît la handbal cît şi la hochei, noutatea fiind însă că şi la secţia de hochei se va pune în aplicare un proiect similar celui de la handbal, şi anume de „100% românesc“.
„A fost o şedinţă de analiză, în care am creionat planurile de viitor. S-au schimbat preşedinţii de secţie la handbal şi hochei, iar în timp de o săptămînă, maxim 10 zile, pînă la următoarea şedinţă AGA, fiecare secţie trebuie să îşi prezinte planul de bătaie şi organigrama pentru sezonul următor.
Ne dorim însă foarte tare să ne bazăm pe tinerii pe care îi avem în lot şi la hochei, acolo unde nu vor mai exista jucători străini în echipă. Avem peste 200 de copii legitimaţi la secţie şi trebuie să facem totul pentru a-i promova la echipa mare. Credem în acest proiect şi trebuie să îl punem pe picioare“, a spus primarul George Scripcaru, citat de Monitorul Expres.
La secţia de handbal este foarte posibil ca echipa să se despartă de o parte dintre cele şase jucătoare aflate la final de contract, şi anume Aurelia Brădeanu, Nicoleta Tudor, Oana Apetrei, Camelia Hotea, Oana Cîrstea şi Mihaela Briscan, acestora alăturîndu-se şi Manuela Manda, jucătoare care a născut şi de care clubul s-a despărţit cu acordul ambelor părţi.
„Este adevărat că s-a discutat cu cele şase jucătoare, în primă fază clubul s-a înţeles cu ele, dar în acest moment s-au schimbat cîteva aspecte importante, astfel că noul preşedinte împreună cu antrenorii vor decide asupra formulei noi de echipă. În maxim zece zile se va afla şi cu cine s-a semnat sau nu, însă un lucru e cert, că ne drim să punem mai mult preţ pe tinereţe şi să le promovăm pe junioarele care vor fi aduse la echipa mare“, a mai spus George Scripcaru.
În altă ordinde de idei, Corona se va înscrie în cupele europene şi va participa astfel în Cupa EHF. De asemenea, Corona vrea să pună la Braşov bazele unui Centru de Excelenţă în handbal, atît la feminin cît şi la masculin.
„Am discutat cu federaţia şi vrem ca împreună cu COSR şi ministerul educaţiei să punem pe picioare la Braşov un centru de excelenţă la handbal feminin dar şi la masculin. Este de asemenea posibil ca cei cei care activează la Rom Cri să fie preluaţi şi să semneze cu Corona.
Legat de antrenoarea Mariana Tîrcă, despre care s-a tot vorbit că e dorită la Vîlcea, ea va avea un rol extrem de important în structura clubului, am discutat şi cu ea şi vrem să facem aici, la Braşov, handbal de calitate“, a declarat primarul Braşovului.