Aeroportul Brasov incurcat in hartii si promisiuni de bani. Nu avem teren pe ce sa construim dar avem credite luate si promisiuni de bani de la Guvernul Ponta

Last Updated on aprilie 17, 2015 Consiliul Judeţean Braşov a aprobat în februarie 2015 o hotărâre privind iniţierea unei ordonanţe de urgenţă pentru modificarea Legii nr. 197/2009, în sensul prelungirii termenului de finalizare a lucrărilor la Aeroportul Internaţional de la 5 ani la 15 ani. Se pare, însă, că textul hotărârii este ambiguu, motiv pentru care nu a fost obţinut avizul de legalitate al Prefecturii.

Acum se caută alte variante de formulare a unei noi hotărâri a CJ Braşov.

Reamintim că prin actul normativ din 2009 a fost transmis din domeniul public al statului şi din administrarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof şi Sfeclă de Zahăr Braşov în domeniul public al judeţului şi în administrarea Consiliului Judeţean un teren de 200 de hectare, necesar construirii obiectivului.

Lucrările trebuie să fie terminate în cinci ani, termenul expirând în iunie 2014, anunta mytex.ro. De atunci s-au căutat soluţii de prelungire a termenului. După ce aleşii judeţeni au votat în februarie hotărârea, aceasta a fost transmisă Prefecturii Braşov, pentru a obţine avizul de legalitate.

Prezent ieri la Codlea, cu ocazia inaugurării unei noi fabrici a nemţilor de la Draexlmaier, prim ministrul României, Victor Ponta, a declarat,  că susţine construirea unui aeroport la Braşov, însă, mai întâi, autorităţile locale trebuie să decidă dacă aeroportul va fi administrat de autorităţile locale sau de Ministerul Transporturilor, adăugând că acesta ar trebui inclus în strategia regională.

„Sunt două lucruri care trebuie îndeplinite, pentru că susţin acest proiect. În primul rând trebuie lămurită situaţia pe plan local, dintre Consiliul Judeţean şi Primărie. Nu vreau să mă bag eu să rezolv conflictele pe plan local. Dacă vor să-l ţină ei, dacă vor să-l dea la Ministerul Transporturilor, deci trebuie să se decidă ei spre binele Braşovului. Al doilea lucru, trebuie să integrăm Aeroportul Braşov în strategia regională, pentru că ştiţi bine că există aeroport la Sibiu şi la Târgu Mureş şi evident va fi o competiţie între ele.

Braşovul, din punctul meu de vedere, cunoscând şi numărul populaţiei şi partea economică şi partea turistică, sigur ar putea să fie în pole position, dar după ce autorităţile locale se hotărăsc să dezvolte acest proiect. Din partea Guvernului şi a mea personală există tot sprijinul”, a spus Ponta citat de bzb.ro.

În situaţia în care aeroportul va rămâne în administrarea Consiliului Judeţean Braşov, premierul a spus că aeroportul trebuie integrat în strategia regională, pentru a nu se „canibaliza” cu aeroporturile din Sibiu şi Târgu Mureş.

„Mă interesează doar, dacă rămâne la CJ, să fie integrat în strategia regională, pentru că dacă se canibalizează cu Sibiu şi Târgu Mureş, nu cred că asta e soluţia. Soluţia este să se poată dezvolta toate trei”, a mai spus premierul. Întrebat dacă va susţine financiar aeroportul, premierul a spus: „Evident cu bani, că doar nu cu strângeri de mână”.

Previous Story

Brasov: Cutitarul din Mall-ul Coresi a fost prins. Acesta a injunghiat o persoana in Vinerea Mare

Next Story

Brasov: 4.700 de persoane au vizitat Zoo in cea de-a doua zi de Paste