Brasov: Va invitam la Festivalul cailor de la Rasnov, 22-24 august! Vezi Programul aici

Last Updated on august 21, 2014

Paradă cu fanfară, călăreţi, trăsuri şi maşini de epocă la Zilele oraşului Râşnov, care încep vineri şi vor continua apoi cu Festivalul Naţional Ecvestru, sâmbătă şi duminică.

cai

Cei care ajung în acest weekend la Râşnov vor avea parte de trei zile de sărbătoare, pline de evenimente şi de surprize. Zilele Râşnovului vor fi deschise, conform tradiţiei, cu o impresionantă paradă a participanţilor la eveniment, care va avea loc vineri, de la ora 16.00, cu plecare din zona intersecţiei străzilor Mihai Eminescu cu I.L. Caragiale.

Parada va fi deschisă de călăreţi, urmaţi de fanfară, trăsuri, maşini de epocă, majorete, cântăreţi şi sportivi din oraş, dar şi poliţişti locali, militari şi pompieri râşnoveni.

„Este unul dintre evenimentele de suflet pentru că este şi cel mai longeviv eveniment organizat la Râşnov. Ca şi în alţi ani, festivalul are ca invitaţi iubitorii de cai din toată ţara. Este un eveniment foarte important pentru comunitatea noastră şi ne bucurăm că acest obicei are deja o tradiţie în Râşnov”, a precizat primarul Râşnovului, Adrian Veştea.

Peste 120 de cai frumoşi
Festivalul Ecvestru va începe sâmbătă, de la ora 10.30, cu „Parada doamnelor”, continuată de o paradă a trăsurilor. După aceste momente, va urma prezentarea raselor de cai participante, dar şi premierea celor mai frumoase exemplare fin fiecare rasă. De la eveniment nu vor lipsi nici săriturile peste obstacole, show-urile de dresaj ecvestru şi demonstraţiile de cascadorie cu cai, care le vor fi prezentate spectatorilor de către Nelu Secheli şi fiul său Alex.

„Vor fi aproximativ 120 de exemplare, venite din toate zonele ţării, de la Maramureş şi Bistriţa, până la Dâmboviţa sau Bucureşti şi, desigur, că nu vor lipsi şi caii din zona noastră, a Ţării Bârsei. Printre rasele ce vor putea fi admirate se numără lipiţanul, pur sângele arab, frizianul, cai pentru sport şi agrement, dar şi ponei”, a precizat dr. Constantin Ducar, unul dintre organizatorii evenimentului. (susra: bzb.ro)

Duminică, tot de la ora 10.30, „doamnele” vor ieşi din nou la paradă, după care va avea loc cel mai aşteptat moment al festivalului, concursul de tracţiune, „proba regină”, după care festivalul se va încheia cu o prezentare participanţilor.

Program Zilele Râşnovului

VINERI – 22.08.2014

16:00 Parada Oraşului

17:00 Cuvânt de deschidere – Primar Adrian Ioan Veştea

17:05 Căluşarul Râşnovean

17:20 Majorete cadete Râşnov

17:25 Ansamblul Folcloric „MĂGURA” Codlea

18:25 Recital muzică uşoară ”DENISA”

18:55 Interpret muzică populară CĂTĂLIN LĂCĂTUȘ

19:00 Ansamblul ROMANA

19:15 Formaţia „CHRONOS” – muzică uşoară pop

20:00 Recital ANDREI LĂZĂROIU – muzică uşoară

21:00 Trupa „CALENDAR”

SÂMBĂTĂ – 23.08.2014

11:00 – 16:00 Deschiderea oficială a Festivalului Ecvestru

– Parada Doamnelor

– Concurs de frumuseţe cabalină, pe rase de cai

– Show-uri de dresaj ecvestru

– Sărituri peste obstacole

– Demonstraţii de cascadorie cu cai

16:00 Ansamblul folcloric „IZVORUL DORULUI” Cristian

16:30 Dans modern CLUBUL COPIILOR RÂŞNOV

17:15 Interpreta muzică uşoară „KARINA”

17:30 Ansamblul folcloric „MUGURELUL” Râşnov

18:30 Recital OVIDIU LĂZĂROIU

19:00 Recital DIRECŢIA 5

20:00 Recital ANA LESKO

DUMINICĂ- 24.08.2014

11:00 – 16:00 Festivalul Ecvestru

– Parada trăsurilor

– Demonstraţii de cascadorie

– Concurs de tracţiune

– Parada participanţilor

16:00 – 21:00 Spectacol extraordinar „In Memoriam Liviu Vasilică”

Piese cântate de: Florin Vasilică împreună cu Grupul Teleormanul, Carmen Rădulescu, Paula Seling, Denisa Trofin şi Eusebiu Gafita.

Previous Story

Brasov: Modernizarea Pietei de Miercuri incepe la toamna

Next Story

Partia de sanius din Poiana Brasov, inchiriata pentru sporturi extreme