Poftiti la circ! „Acquatico Belluci“ a revenit la Brasov

Last Updated on mai 1, 2014 Circul „Acquatico Belluci“, ai cărui actori au participat la emisiunile „Serviţi vă rog“ şi „Românii au talent“, revin la Braşov cu un spectacol nou, intitulat „Voyager“. Circul este instalat în zona Bartolomeu, la fostul stadion municipal şi va avea reprezentaţii în perioada 30 aprilie – 12 mai.

circ

 

Spectacolele vor avea loc în fiecare zi de la ora 19.00, sîmbăta şi duminica fiind programate spectacole şi la ora 16.30. (sursa: Monitorul Expres)

Printre acrobaţii aeriene la sol şi la înălţime, momente comice, jonglerii, singura fîntînă arteziană mobilă unde apa „dansează“ în ritmul muzicii, numerele de contorsionism, artiştii circului invită spectatorii într-o lume de splendide animale acvatice, iguane, numeroase specii de şerpi, porci spinoşi şi broaşte ţestoase uriaşe, simpatici pelicani şi pinguini, un frumos exemplar dresat, de leu marin şi un amuzant hipopotam pigmeu şi pînă la înfricoşătorii crocodili şi aligatori. Spectatorii vor putea admira şi rechinii din Oceanul Pacific şi peşti pirania roşii din Amazon.

Preţul biletelor este de 40 de lei pentru adulţi şi 35 de lei pentru copii la loje şi, respectiv, 35 de lei pentru adulţi şi 30 de lei pentru copii la gradene.

Previous Story

Ardelenii prefera berea

Next Story

Brasoveanul care se plimba cu Dacia in New York vine la Brasov, special pentru reuniunea anuala Dacia Clasic, din 10 mai. Transmite-i un mesaj !