Comoara dacica, descoperita intr-o padure din Brasov

Last Updated on aprilie 1, 2014 Descoperire surprinzătoare la Braşov. 21 de verigi din aur, cu o greutate totală de 115 grame, au fost descoperite de un pastor pasionat de arheologie. Comoara are o vechime de peste 3.000 de ani.

comoara-dacica

Fănel Şerban, pastor protestant în Braşov, este pasionat de istoria antică a României. De trei luni el are un detector de metale pe care îl foloseşte cu o autorizaţie specială, potrivit România TV.

După cinci ore de umblat prin pădure şi detecţie, după ce am găsit multe cuie, bănuţi, am zis să mai merg câţiva paşi. Când am văzut primul fragment din verigă am fost foarte entuziasmat“, a declarat Fănel Şerban.

Întregul tezaur a fost predat Muzeului Naţional de Istorie din Bucureşti. “După părerea specialiştilor, ele ar data din prima epocă a fierului. Este o descoperire importantă, în sensul că pe teritoriul ţării noastre se găsesc foarte, foarte rar astfel de piese“, a spus Florin Moşei, muzeograf la Muzeul Judeţean de Istorie Braşov.

Tezaurul a fost găsit în Şcheii Braşovului. Locul nu va fi divulgat, până când arheologii nu vor cerceta zona pentru a nu fi invadată de căutătorii de comori.

În urmă cu o lună, pastorul a mai descoperit patru verigi asemănătoare pe care le-a donat Muzeului de Istorie din Braşov.

Previous Story

Te invitam la Zilele Brasovului, 24-27 aprilie

Next Story

Modificari importante la iesirea din Brasov spre Bucuresti, pentru fluidizarea circulatiei