Brasov: Astazi, Junii Tineri sint „aruncati in tol“

Last Updated on aprilie 25, 2014

Astăzi, în Vinerea Luminată, de la ora 17.00, Junii se strîng în Piaţa Prundului, pentru spectacolul unic al tradiţionalului ,,aruncat în ţol“, ultima manifestare tradiţională înainte de coborîrea în Cetate, din Duminica Tomii.

juni

„Aruncatul în ţol“ pune capăt manifestărilor cetelor de juni, din Săptămîna Luminată, după stropitul din a doua zi de Paşti şi ieşirea cu plăcinte la Troiţa din Prund.

Pe vremuri, în Joia din Săptămîna Luminată tinerii sau junii mergeau în marginea dinspre Cetate a Şcheilor, în Groaveri, unde avea loc o mare petrecere cîmpenească în care se juca hora şi se arunca buzduganul. Seara, Junii mergeau la armaşul mare unde şerjile din acel an şi toţi ceilalţi juni prezenţi erau puşi într-un ţol şi aruncaţi în sus. Uneori aruncarea în ţol avea loc în şură, dacă timpul era nefavorabil. Noaptea avea loc organizarea unui alt ritual important: îngroparea vătafului. Junii tineri care, din anumite motive, nu fuseseră aruncaţi în ţol în ziua de joi participau la acest ritual a doua zi, vineri, în Piaţa Prundului. (sursa: Monitorul Expres)

În zilele noastre ritualul „aruncării în ţol“ are loc vinerea, pe înserat, şi doar în Piaţa Prundului (Unirii), însă acum participă toţi junii. Junii sosesc în piaţă cu şerjile în frunte, însoţiţi de muzicanţi. După ce cîntă Troparul Învierii la troiţa lui Ilie Birt, se îndreaptă spre locul din faţa Bisericii „Sf. Nicolae“ unde joacă hora şi aruncă buzduganul. Următorul moment este cel al aruncării în ţol, moment aşteptat de toată lumea, pentru caracterul său spectaculos. Primul aruncat în ţol este vătaful junilor tineri, urmat de şerji, apoi toţi ceilalţi membri ai grupului, pînă la ultimul. Evenimentul este unul dintre cele mai spectaculoase care au loc în această săptămînă şi atrage un public numeros.

Săptămîna Luminată se încheie cu alaiul junilor care, îmbrăcaţi în originalele lor costume, încălecînd caii împodobiţi cu ciucuri, flori şi cocarde tricolore, străbat oraşul, în Duminica Tomii.. Junii din cele şapte grupuri se strîng în Piaţa Prundului la ora 10.30 şi pornesc pe un traseu ce porneşte din Piaţa Prundului şi străbate străzile: C.Brîncoveanu – Mureşenilor – Eroilor – Republicii – Piaţa Sfatului – A.Hirscher – Poarta Schei – Prundului – Piaţa Unirii – Pietrele lui Solomon. După-amiaza pînă pe înserat, „Între Chetrii“ are loc o mare serbare cîmpenească.

Previous Story

Brasov: Circul Acquatico Bellucci se reintoarce cu un spectacol nou ( 30.04 – 12.05.2014)

Next Story

„Top City”, un cartier nou in Brasov, in valoare de 65 milioane de euro