Brasov: Bal de caritate pentru Spitalul de Copii

Last Updated on ianuarie 30, 2014

În fiecare an, clubul Rotary Braşov organizează un bal de caritate. Ca de fiecare dată şi anul acesta evenimentul are un mare beneficiar. De această dată este vorba despre Spitalul de Copii Braşov.

 ,, Deviza Rotary este a servi mai presus de tine. Asta facem noi în mod curent., servim semenii, comunitatea, îi servim pe cei care au nevoie de ajutor şi în mod special ne aplecă asupra copiilor. Ei sunt un segment care beneficiază şi au beneficiat mult de ajutorul Rotary. Colaborarea noatrsă cu Spitalul de Copii datează cred că din 1996. Am creat acolo secţia de terapie intensivă şi mai înainte am creat secţia de primiri urgenţe. Au fost proiecte generoase, au fost proiecte foarte ambiţioase care au permis să realizăm amenajări şi dotări de mare valoare. Cu timpul ne-am adaptat momentului de criză şi atunci proiectele noastre au fost redimensionate. Acest proiect a pornit de la un proiect pe care l-a iniţiat districtul Rotary 2241, România şi Republica Moldova şi se derulează în 28 de oraşe ale ţării, cuprinde până acum cam 10 mii de copii. ,, a declarat Luminiţa POPA – preşedinte Rotary Club Braşov, în cadrul emisiunii MIX ACTUAL, difuzată pe MIX 2 Tv şi moderată de Onelia Pescaru.

bal-de-caritate-brasov-rotary
foto: photovibes.ro

 Luminiţa Popa a mai spus că ,, toţi copiii care sunt cuprinşi în acest program sunt consultaţi de dentişti voluntari. Copiii sunt investigaţi, se realizează nişte fişe medicale în care este menţionată sănătatea dentară a copiilor, sănătatea şi starea fiecărui dinte în parte. Aceste fişe se transmit părinţilor, care decid dacă şi cum vor trata copiii. ,,

 Pentru a putea desfăşura controalele în bune condiţii, membrii clubului Rotary au apelat la Spitalul de Copii. ,, Este o iniţiativă extraordinară din partea Rotary. Din fericire pentru noi, în ultima vreme tot mai multă lume înţelege că nu poţi să ai rezultate fără investiţii. Performanţa, acolo unde există, trebuie susţinută şi de aceea lucrăm împreună. ,, a declarat dr.Liviu MUNTEANU – director Spitalul de Copii Braşov, în cadrul aceleaşi emisiuni.

sursa: brasovultau.ro

Previous Story

(VIDEO) Se schiaza si pe partia de la Dragus, langa Manastirea Sambata. Preturi mai mici decat in Poiana Brasov

Next Story

Fuego il canta pe Dan Spataru la Brasov