Un caz șocant a avut loc în Brașov, unde o persoană a fost găsită decedată pe stradă. Echipajele de intervenție au ajuns la fața locului, însă viața victimei nu a mai putut fi salvată. O persoană a decedat, în această dimineață, pe stradă, în
MoreUn caz șocant a avut loc în Brașov, unde o persoană a fost găsită decedată pe stradă. Echipajele de intervenție au ajuns la fața locului, însă viața victimei nu a mai putut fi salvată. O persoană a decedat, în această dimineață, pe stradă, în
MoreJudecătorii sunt la un pas să-l demită pe premierul Ilie Bolojan. Aceștia
La Sânpetru a început construcția unei școli. Autoritățile speră ca astfel, elevii
Judecătorii care acuză că nu vor mai judeca corect dacă nu primesc salarii și pensii uriașe au ajuns să primească pensii speciale
MoreUn scandal izbucnit la un liceu din Brașov, în toiul nopții, l-a avut în prim-plan pe un fost consilier local. Acesta a
MoreLocuitorii de pe Aleea Sânzienelor s-au revoltat față de un PUZ care ar permite ridicarea unor blocuri turn în zonă. Oamenii cer
MoreDenis, un băiat de 13 ani, a murit după ce a căzut cu trotineta electrică. Tragedia a reaprins discuțiile despre siguranța acestor vehicule, iar psihologul Mihai Copăceanu solicită public autorităților locale să interzică trotinetele electrice pentru minori. Un băiat de 13 ani din Sibiu, rănit grav după ce a căzut de pe o trotinetă electrică în urmă cu trei săptămâni, a decedat duminică, au anunțat rudele. Denis a fost internat inițial în stare de comă, a fost operat și transferat la reanimare, însă, încă de la început, prognosticul medicilor a fost rezervat. Accidentul a avut loc în condițiile în care
Mai mulți turiști nepregătiți au fost surprinși de frig pe munte și au petrecut o noapte întreagă alergând în jurul unui stâlp
MoreDupă perchezițiile DNA la Compania Apa Brașov și arestarea preventivă a directorului Liviu Cocoș, autoritățile au anunțat primele măsuri. Conducerea interimară va
MoreUrmează cel mai mare târg de locuri de muncă din Brașov, un eveniment dedicat celor care își caută un job sau vor
MoreBrașovul nu are parcuri adevărate, are câteva părculețe și pădure multă unde riști să te plimbi alături de urs. Din păcate, îngrijirea
MoreUn urs a fost semnalat în aseară în zona Sânpetru. ISU a transmis un mesaj RO-Alert. Nu se știe dacă a rămas
MoreBucureștiul, în Centru, a fost eliberat de mașini, în weekend. O imensă pietonală pentru oameni.La Brașov acest lucru ar fi imposibil, șoferii
MoreFoto Brașov. Primăria mai și lucrează. „La noi in zona este foarte bine ..tuns gardurile, stropit cu insecticid, cosit iarba … mai
MoreO explicație pentru lipsa lalelelor din Brașov a fost oferită de Dan Mihăileanu, de la spatii verzi, vineri seara la întâlnirea primarului
MoreLa Brașov este așteptată marea eliberare după ce trotuarele au fost transformate în locuri de parcare de șoferi nesimțiți. Primăria și Poliția
MoreReprezentanții producătorului de componente auto Preh România, furnizor pentru Porsche, Mercedes, Audi sau BMW, au declarat că în primul trimestru din acest
MoreAutoritățile au început acum câțiva ani lucrările la Autostrada Transilvania dar au abandonat rapid sectorul care leagă Brașovul de Târgu Mureș. Ieri,
More