Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov scoate la concurs 17 posturi de asistent medical, specialitatea medicină generală, pe perioadă nedeterminată. Dosarele pot fi depuse până la 10 noiembrie 2026.
MoreSpitalul Clinic Județean de Urgență Brașov scoate la concurs 17 posturi de asistent medical, specialitatea medicină generală, pe perioadă nedeterminată. Dosarele pot fi depuse până la 10 noiembrie 2026.
MoreUn camion a derapat pe DN 13, între Feldioara și Hoghiz, a
Premium Interfinance vrea să construiască 41 de blocuri pe strada Cetinii din
Un autocar, o ambulanță care transporta un pacient și un autoturism au fost implicate într-un accident pe strada Hărmanului. După primele informații
MoreDouă trenuri de mare viteză s-au ciocnit în provincia Toledo, iar traficul pe ruta Madrid–Andaluzia a fost suspendat. Sunt raportate numeroase persoane
MorePrimăria Brașov continuă igienizarea străzii Laminoarelor din Noua și pregătește reabilitarea unui imobil din zonă. Sunt vizate fațada, terasa, rețelele de utilități
MoreUn pacient din Gorj a obținut definitiv restituirea costului unei operații robotice la privat. Cazul poate fi invocat și de alți asigurați, dar nu înseamnă că orice tratament privat devine automat decontabil.
Comprest recrutează șoferi pentru deszăpezirea Brașovului, cu salarii de la 4.000 de lei net. Sunt disponibile posturi pentru posesori de permis B
MorePrimăria Brașov pregătește două noi legături rutiere spre Sânpetru. Pentru strada Narciselor contractul de proiectare și execuție este semnat, iar pentru Aleea
MoreDemolarea părții afectate a blocului din Rahova s-a încheiat, iar din cele opt etaje au rămas patru. Explozia din octombrie 2025 s-a
MoreMunicipalitatea brașoveană lucrează la transformarea unui alt drum cu 4 benzi, câte două pe sens, un pasaj suprateran un sens giratoriu suspendat,
MoreO turistă a povestit cât a cheltuit pentru a petrece un weekend la Târgul de Crăciun din Craiova, iar suma totală s-a
MoreUn tren CFR plecat din București cu destinația Sighetul Marmației și care a trecut prin Brașov nu a mai ajuns la capătul
MoreStrada Sforii, una dintre cele mai cunoscute atracții turistice din Brașov și unul dintre cele mai înguste pasaje din Europa, a fost
MoreFlavia Groșan, doctorița care s-a făcut cunoscută la nivel național cu pozițiile controversate, a murit la spital, unde era internată de la
MoreMai mulți elevi s-au îmbolnăvit după ce au participat la o excursie în județul Brașov. Doi dintre ei au fost diagnosticați cu
MorePiața imobiliară din România marchează un moment istoric: prima tranzacție în care plata s-a făcut integral în criptomonede a fost înregistrată la
MoreAcoperișul Bisericii Brâncoveanu din Făgăraș, Brașov, este în curs de restaurare, datorită unei campanii ample în care au fost donate mii de
More