Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov scoate la concurs 17 posturi de asistent medical, specialitatea medicină generală, pe perioadă nedeterminată. Dosarele pot fi depuse până la 10 noiembrie 2026.
MoreSpitalul Clinic Județean de Urgență Brașov scoate la concurs 17 posturi de asistent medical, specialitatea medicină generală, pe perioadă nedeterminată. Dosarele pot fi depuse până la 10 noiembrie 2026.
MoreUn camion a derapat pe DN 13, între Feldioara și Hoghiz, a
Premium Interfinance vrea să construiască 41 de blocuri pe strada Cetinii din
Un autocar, o ambulanță care transporta un pacient și un autoturism au fost implicate într-un accident pe strada Hărmanului. După primele informații
MoreDouă trenuri de mare viteză s-au ciocnit în provincia Toledo, iar traficul pe ruta Madrid–Andaluzia a fost suspendat. Sunt raportate numeroase persoane
MorePrimăria Brașov continuă igienizarea străzii Laminoarelor din Noua și pregătește reabilitarea unui imobil din zonă. Sunt vizate fațada, terasa, rețelele de utilități
MoreUn pacient din Gorj a obținut definitiv restituirea costului unei operații robotice la privat. Cazul poate fi invocat și de alți asigurați, dar nu înseamnă că orice tratament privat devine automat decontabil.
Comprest recrutează șoferi pentru deszăpezirea Brașovului, cu salarii de la 4.000 de lei net. Sunt disponibile posturi pentru posesori de permis B
MorePrimăria Brașov pregătește două noi legături rutiere spre Sânpetru. Pentru strada Narciselor contractul de proiectare și execuție este semnat, iar pentru Aleea
MoreDemolarea părții afectate a blocului din Rahova s-a încheiat, iar din cele opt etaje au rămas patru. Explozia din octombrie 2025 s-a
MoreUn accident grav s-a produs astăzi pe DN6, unde un TIR a lovit puternic mașina în care călătoreau o mamă și copiii
MorePrimăria Brașov a reacționat după numeroasele sesizări privind mirosul puternic de hoit din oraș. Autoritățile anunță că au demarat verificări în teren,
MoreO șoferiță a provocat o tragedie în parcarea unui centru medical, după ce a încurcat pedalele și a lovit doi tineri aflați
MoreBrașovul va găzdui două seri consecutive de spectacole cu lasere în Piața Sfatului, evenimente organizate ca preambul pentru petrecerile de Revelion. Show-urile
MoreOpera Brașov organizează Gala de Crăciun în trei seri consecutive, ca urmare a interesului ridicat al publicului. Spectacolele includ momente speciale dedicate
MoreNoile trenuri CFR modernizate prin PNRR au fost prezentate publicului, iar primele garnituri vor intra în curând în circulație și la Brașov.
MoreUn brad de Crăciun confecționat din tablă a provocat indignarea locuitorilor unui oraș din România. Administrația locală susține că bradul este „unic”,
MoreUn accident cumplit petrecut în parcarea unui centru medical a avut ca rezultat moartea unui tânăr de 27 de ani, imobilizat într-un
More