Aproximativ 60 de locuri de parcare publică din zona Cimitirului Municipal Brașov vor deveni gratuite permanent, începând de sâmbătă, 31 octombrie. Decizia vine în paralel cu pregătirea unui nou regulament pentru parcările cu plată.
MoreAproximativ 60 de locuri de parcare publică din zona Cimitirului Municipal Brașov vor deveni gratuite permanent, începând de sâmbătă, 31 octombrie. Decizia vine în paralel cu pregătirea unui nou regulament pentru parcările cu plată.
MoreColegiul Național „Andrei Șaguna” din Brașov a anunțat moartea profesoarei Ileana Hașdeu,
Corul Madrigal va susține două spectacole de Crăciun la Brașov, pe 3
Lacul Ruia din Poiana Brașov ar urma să fie înălțat cu 3 metri și să stocheze încă 50.000 mc de apă. Investiția,
MoreCurtea Bisericii Negre intră în restaurare pentru următorii doi ani. Investiția se ridică la 25,77 milioane de lei și include pavimente din
MoreProcurorii anchetează ca tentativă de omor un incident petrecut într-un apartament de pe Bulevardul Saturn din Brașov. Femeia a reușit să ceară
MoreTrenul internațional București–Viena a ajuns la Sighișoara cu 379 de minute întârziere, după o avarie între Feldioara și Apața. Segmentul de 128 km de la Brașov a fost parcurs în aproximativ 10 ore.
Traficul pe DN1 s-a blocat duminică între Ploiești și Brașov, cu coloane inclusiv de la Predeal. Nici Centura Comarnic, deschisă la 1
MoreUn bărbat de 28 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce și-ar fi agresat partenera pe o
MoreUn bloc cu risc seismic din Drumul Taberei a fost evacuat după apariția unei fisuri pe trei etaje. Autoritățile nu au stabilit
MoreStiai ca … in 1587 este datat primul text brasovean in limba romana? El reprezinta o scrisoare din 20 iunie 1587 a
MoreStiai ca … Banut Aurel Pavel (1881-1970), scriitor si ziarist, s-a nascut la Rupea, Brasov? A invatat la Rupea, Fagaras si Blaj,
More“COOOOOOOOOOL” – Limpet13, London, United Kingdom (tripadvisor.com) Fun ride up in the telecabina and a circuitous walking route back down. Don’t miss
MoreItalianul Giovannandrea Gromo, colonel in armata ardeleana, in timpul sederii sale la Brasov, din anul 1565, descrie astfel orasul: „spre Brasov se
MoreProiectul Tractorul Residence din Brasov este format din 2 blocuri tip vila de tip P+2E+M, formate din 41 de apartamente cu 1,2
MoreAstazi este ultima zi la Revolutia Preturilor de la eMAG. Daca nu ai bani acumpoti cumpara cu Card Avantaj in 24 de
MoreMagistraţii Tribunalului Braşov au decis marti înlocuirea măsurii de arest preventiv cu cea a controlului judiciar în cazul fostului şef al Poliţiei Rutiere
MoreGrandiosul show „Jurassic Adventures” vine în Braşov! Producţia impresionantă, garantată de Gerry Rickard şi Petros Zondiros, responsabili pentru producerea şi promovarea a
More