Primăria Braşov a demarat un amplu program de creştere a siguranţei pe străzile Braşovului, astfel că în ultima perioadă, în mai multe
MoreRCS&RDS a scos, luni, din grilele sale Look TV şi Transilvania Live, care vor difuza Liga 1, întrucât aceste televiziuni au decis
MoreDeşi mai bine de un sfert din firmele grupului său sunt în insolvenţă, omul de afaceri braşovean Călin Costan controlează cel mai
MoreLuna trecută, Daniel Şova, pe atunci ministru al Transporturilor, anunţa că în luna iunie ar putea fi semnat contractul de concesiune pentru
MoreRotbav, mai demult Roșie, Rotbac (în dialectul săsesc Roiderbrich, Rudjebich, Rűdebiχ (Rudebix), în germană Rothpach, Rothbach, în maghiară Szászveresmart, Vörösmárt/Veresmart, în trad. „Pârâul/Râul Roșu”) este o localitate în județul Brașov,Transilvania, România, aflată
MorePe timpul iernii, staţiunea reprezintă un punct de atracţie pentru cei ce practică sporturile de iarnă, în special ski – există o
MoreSensul giratoriu este pe in zona Modarom de astazi. In stanga se vede vila Kertsch, daramata si peste care a fost construit Modaromul. In
MoreTuriștii care ajung în această perioadă, pe Valea Caraiman din apropierea stațiunii Bușteni, se pot bucura de un fenomen natural mai puțin
More