De mai bine de două zile în cartierul Astra din Brașov se află un morman de gunoaie, aruncat fix lângă locul special
MorePolițiștii brașoveni au destructurat o reţea de traficanţi de droguri de mare risc, care acţiona pe străzile şi în cluburile din municipiul
MoreAlina Gorghiu a vorbit aseară în cadrul emisiunii „Dosar de Politician”, moderată de Silviu Mănăstire, despre alegerile din 2016, criteriile în baza
MoreCompania Apa anunță că va deschide un nou şantier, la sfârșitul săptămânii, în zona centrală a Braşovului, respectiv pe B-dul 15 Noiembrie. În primele
MoreMai multe cartiere din Brașov au fost invadate de viespi. Braşovenii pot solicita intervenţii pentru stîrpirea viesparelor la numărul de dispecerat 0268-331.299 Căldurile
MoreTragedia s-a petrecut in această dimineaţă, pe strada Tudor Vladimirescu. Un echipaj SMURD s-a deplasat imediat la faţa locului, după ce au fost alertaţi
MoreGigantul american McDonald’s a anunțat că a cumpărat 3 dintre cele 7 restaurante în franciză pe care le deţinea în România. Astfel, McDonald’s
MoreDuminică s-a încheiat Brașov Cup, unul dintre cele mai tari turnee internaționale pentru copii, din sud-estul Europei. Din păcate, competiția a fost marcată
More