(Video) Momentul în care un avion Airbus A321 ia foc pe pista unui aeroport din Coreea de Sud. 176 de persoane erau în avion

Last Updated on ianuarie 29, 2025 (Video) Momentul în care un avion Airbus A321 ia foc pe pista unui aeroport din Coreea de Sud. 176 de persoane erau în avion 1

În total 176 de persoane – 169 de pasageri şi şapte însoţitoare de bord – au fost evacuate marţi pe pista aeroportului internaţional de la Busan, al doilea cel mai important oraş sud-coreean, după ce coada avionului aparţinând companiei Air Busan a luat foc, potrivit agenţiei sud-coreene de presă Yonhap, relatează AFP, informează News.ro.

Aeronava aparţinând Air Busan – care venea de pe aeroportul internaţional Gimhae, situat la sud-est de Busan, şi se îndrepta către Hong Kong – a luat foc marţi, către ora locală 22.30 (15.30, ora României), potrivit stiripesurse.ro.

Incendiul a cuprins pentru început coada avionului. Din fericire toți cei 169 de pasageri alături de 7 membri ai echipajului au fost evacuați cu ajutorul toboganelor gonflabile. Momentan nu au fost oferite detalii despre cauza incendiului.

Pompierii au transmis că au fost trei persoane rănite ușor în timpul evacuării, iar incendiul a fost stins după o oră de la incident. Chiar și așa, acest incident ridică mari semne de întrebare față de siguranța zborurilor în această țară, scrie Fanatik.

Conform Flightradar, flota companiei Air Busan este formată doar din avioane proiectate de Airbus. În urmă cu două zile, un avion era lovit de trăsnete în Sao Paulo, chiar în momentul în care pasagerii se îmbarcau. Totul a durat câteva secunde, moment în care operațiunile de îmbarcare au fost anulate.

Conform protocolului, reprezentanții aeroportului au făcut controale de siguranță, astfel că avionul a decolat cu o întârziere de câteva ore. Astfel de incidente nu pot fi evitate pentru că nu țin de modul în care avioanele sunt clădite.

În Coreea de Sud a avut loc un accident catastrofal, acum o lună
Luna trecută, Coreea de Sud a înregistrat cea mai gravă catastrofă aeriană din istorie.

La 29 decembrie, un Boeing 737-800 cu 181 de persoane la bord, care venea de la Bangkok, a aterizat ”pe burtă” la Muan, s-a izbit după câteva secunde de un zid situat la capătul pistei şi a luat foc.

Doar doi membri ai echipajului au supravieţuit, iar restul de 179 de persoane au murit.

Potrivit site-ului specializat Flightradar24, care urmăreşte în timp real traficul aerian, flota companiei aeriene Air Busan este alcătuiră în întregime din avioane concepute de gigantul aeronautic european Airbus.

Previous Story

Carrefour Brașov retrage un sortiment de brânză din cauza contaminării cu bacteria E-coli: „Se recomandă persoanelor care deţin aceste produse să nu le consume şi să le distrugă”

Next Story

Brașovul ar putea avea un ștrand. Explicații de la primărie, după ce a reluat procesul pentru Ștrandul Noua