Brasov: Fantoma din tunel

Last Updated on august 2, 2014

Legenda spune că pasajul subteran feroviar de la Teliu este bântuit de fantoma inginerului care a supervizat construcţia

fantoma

Tunelul de la Teliu este cel mai mare din ţară, iar inginerul Colţână, cel care a supervizat realizarea lui, a murit chiar la inaugurare, motiv pentru care în folclor a rămas ideea că fantoma lui ar bântui zona de mai bine de şapte decenii. Construcţia pasajului care deserveşte linia de cale ferată către Întorsura Buzăului a început în jurul anului 1920, din ambele capete şi a durat aproximativ 7 ani. Proiectul, unul extrem de îndrăzneţ pentru acele timpuri, a fost urmărit foarte atent de inginerul Iulius Berger. S-a pornit cu o investiţie de 100 de milioane de lei şi o companie germană, a cărei conducere a hotărât ca lucrările să fie conduse de doi ingineri, unul dintre ei, iniţiatorul proiectului, român, iar al doilea german. Pe toată perioada lucrărilor, evenimentele nedorite nu au lipsit. S-au surpat pereţi, au avut loc emanaţii de gaz metan, care au provocat arsuri minerilor, iar când lucrările la tunelul mare ajunseseră la jumătate, galeria s-a surpat, sub pământ fiind prinşi 30 de muncitori. Chiar dacă unii au fost grav răniţi, au supravieţuit cu toţii, scrie casasfatului.ro.
Tragedie în loc de sărbătoare
Cel mai neplăcut moment s-a consumat, însă, chiar la inaugurare. Inginerul Colţână s-a urcat deasupra gurii tunelului, acolo unde fusese improvizată o scenă. A tăiat panglica inaugurală, iar apoi, în faţa oamenilor veniţi să urmărească grandiosul moment, a unit două fire. Gestul său trebuia să simbolizeze conectarea tunelului la energie electrică. Firele au făcut însă o flamă, iar inginerul a căzut secerat. În urma unei anchete nimeni nu a fost găsit vinovat. Inginerul a fost înmormântat într-un cavou în formă de tunel. În 1963, a fost deshumat şi mutat într-un cimitir din Bucureşti, mai notează casasfatului.ro, iar cavoul din marmură rămas la faţa locului, a fost furat bucată cu bucată. Acela a fost momentul în care a apărut şi legenda care spune că fantoma inginerului se plimbă prin tunel cu două fire în mână, variantă susţinută de mai mulţi localnici care afirmă că au văzut scena cu ochii lor. (sursa: bzb.ro)
Punctul de plecare al unui proiect grandios nerealizat
Tunelul Teliu este cel mai mare din ţară, cu o lungime de 4.369,5 metri şi a fost construit în ideea realizării căii ferate transcarpatică Braşov – Buzău, un proiect rămas neterminat, care astăzi trăieşte prin două linii secundare: Hărman – Întorsura Buzăului şi Buzău – Nehoialu. Pasajul, rămas până în prezent cea mai amplă lucrare de acest tip realizată în România, a fost săpat manual de lucrătorii angajaţi de antrepriza germană Julius Berger Tiefbau A.G. – Berlin.
Realizată folosind o serie de soluţii tehnice vizionare, aflate cu mult înaintea perioadei istorice în care se găsea România acelor ani (gabarit pentru linie dublă, electrificată), grandioasa lucrare de artă este foarte puţin utilizată, fiind străbătută, în fiecare zi, de doar câteva trenuri – automotoarele ce asigură cursele de călători între Braşov şi Întorsura Buzăului.
Previous Story

(Video) Brasov Night View – 2014

Next Story

Weekend plin de concerte in Piata Sfatului