Last Updated on decembrie 24, 2024
Într-o nou mesaj postat pe Facebook, Călin Georgescu a spus că nu s-a prezentat nicio dovadă a ingerințelor rusești asupra votului din primul tur, a declarat că a cerut ANAF raportul privind campania plătită de PNL, l-a amenințat pe Klaus Iohannis, a afirmat că Marcel Ciolacu și Viktor Orban „au negociat România” și l-a acuzat pe Daniel David, noul ministrul al educației, că „vrea să bage cipuri în creierul românilor”.
Călin Georgescu l-a atacat pe Daniel David, ministrul educației, „un individ interesat să ajungă în funcții înalte”.
„Este cel care se va ocupa de educația copiilor noștri. Este individul acela care a declarat că noi, românii, trebuie să fim optimizați și ne va ajuta el să ne optimizăm.
Mai exact, în 10 ani, prin declarații care sfidează normalul și creștinismul, vom avea cu toții cipuri în creier”, a spus Georgescu, care nu a prezentat nicio dovadă a declarațiilor sale, îndemnând urmăritorii să caute declarațiile mai vechi ale lui David, scrie Libertatea.
Daniel David (52 de ani) este rectorul Universităţii Babeş-Bolyai, cea mai mare universitate din România, după numărul de studenţi. Şi este una din cele mai bune alegeri făcute pentru acest guvern. Este psiholog iar studiile sale şi întreaga sa carieră îl califică cu asupra de măsură pentru poziţia de ministru al educaţiei. Educaţia este cel mai important portofoliu dintr-un guvern, spune el, conform Ziarul Financiar.
Doar că educaţia are nevoie de bani. Iar Educaţia nu-i are. 15% din veniturile bugetului trebuie direcţionate spre educaţie, spune o lege din 2023, a învăţământului preuniversitar. Era vremea programului “România educată” a preşedintelui Klaus Iohannis.
Dar învăţământul nu a primit nici jumătate din ce scrie în acea lege. Aşa că, în această strâmtorare bugetară, David va trebui să ceară banii pe care în lege sunt promişi învăţământului. CV-ul lui David îl arată potrivit pentru poziţia de ministru al educaţiei. A studiat în Statele Unite ale Americii. Este rectorul celei mai mari universităţi din România – deci ştie multe despre bani, venituri, cheltuieli – este profesor asociat la institutul Albert Ellis din SUA.
Georgescu spune despre actuala conducere a țării că este o ”haită politică” care a instaurat un guvern ”ilegitim” și a sugerat că deciziile lor ar putea duce la condamnări penale.
”O haită politică se joacă cu democrația, iar această haită va descoperi curând că există un cost al acestor decizii. Acest cost nu se va evalua în bani, ci în ani și ani de pușcărie pentru că haita politică a luat decizii care nu sunt în interesul poporului nostru”, a declarat Georgescu, potrivit Fanatik.