Last Updated on iulie 29, 2014
Muzeul Casa Muresenilor (Muzeul Imnului National) din Brasov ne prezinta istoria adevarata a Imnului National, „Desteapta-te Romane!”:
Pentru o istorie a imnului naţional
Unul dintre simbolurile cele mai importante ale oricărei ţări este imnul. Alături de drapel şi stemă, imnul reprezintă sinteza valorilor, idealurilor, poporului care îl cântă. De asemenea, poate reprezenta simbolul casei regale (în cazul statelor monarhice) sau, şi acesta este şi cazul cântecului “Deşteaptă-te, române”, un cântec de luptă.
Posterităţii îi este recomandat un asemenea cântec de câteva condiţii care trebuie întrunite. Este vorba de emoţia publică pe care o generează intonarea acestuia, şi momentele istorice în care acesta este repetat. Acest din urmă element dorim să îl ilustrăm în continuare, sub amendamentul că nu vom putea face acest lucru exhaustiv. Vom puncta de aceea doar câteva momente istorice, legate în primul rând de Braşov, oraşul genezei acestui imn.
Încă de la apariţie, “Deşteaptă-te, Române” a fost un cântec menit să fie alături de români în cele mai grele momente ale istoriei lor. Versurile militante/combatante i-au chemat pe români la luptă, la (re)deşteptare.
Geneza unui cântec
La început a fost cuvântul…
Condiţia oprimată pe care au avut-o românii secole de-a rândul în cadrul regatului maghiar şi apoi în Imperiul Austriac au dus la marginalizare, izolare şi imobilism. Începutul revoluţiei de la 1848 îi găseşte pe intelectualii români preocupaţi de soarta conaţionalilor lor din Transilvania. Nu întâmplător, aceştia se situează în fruntea poporului, căruia încearcă să îi arate calea de urmat. Intelectuali de vârf precum George Bariţiu, Simion Bărnuţiu, Alexandru Papiu Ilarian, episcopul Andrei Şaguna, sunt desemnaţi să îi conducă pe români în grelele momente ale revoluţiei.
Necesitatea mobilizării rapide, efective şi eficiente era evidentă. Însă acest lucru nu se putea face numai prin intermediul proclamaţiilor şi a declaraţiilor din presă. Era nevoie de încă ceva. Poetului Andrei Mureşanu, aflat pe atunci la Braşov în calitate de profesor la Colegiul Latino-German din localitate (instituţie de învăţământ condusă de vărul său Iacob Mureşianu) şi redactor la suplimentul literar “Foaie pentru minte, inimă şi literatura” al periodicului românesc “Gazeta de Transilvania” condus de George Bariţiu, îi va reveni misiunea elaborării unui cântec de luptă.
După adunarea de la Blaj de pe Câmpia Libertăţii (3/15 mai 1848), în rândurile opiniei publice româneşti emoţia era febrilă. Împrejurările în care a fost scrisă celebra poezie sunt descrise de soţia lui Andrei Mureşanu, Susana, în consemnarea profesorului Moroianu : “…prin a doua jumătate a lunii mai 1848 erau adunaţi la Braşov mai mulţi fruntaşi ai românilor din Principate, între care Bălcescu, unul sau amândoi fraţii Brătieni, Magheru, Cezar Bolliac, Alecsandri, Gh. Sion, Bolintineanu, fraţii Goleşti şi alţii, dintre care unii se înapoiaseră de la Adunarea Naţională din Blaj, la care luaseră parte.
În Braşov, aceşti fruntaşi din Ţara Veche se întâlneau adeseori cu fruntaşii locali ai românilor, cum erau cei doi Mureşeni, Iacob şi Andrei, cu Bariţ, cu protopopul Popazu şi cu dr. Vasici. (…) De la o asemenea întrunire s-a întors odată, pe la finea lui mai, bărbatul ei, târziu după miezul nopţii, fiind foarte agitat. El nu s-a culcat, ci s-a aşezat la masa de scris şi a scris până târziu, după ce se făcuse ziuă, mai sculându-se din când în când de la masă şi plimbându-se prin odaie, citind din ceea ce scrisese. Erau strofe din Deşteaptă-te, române!”
După aceasta poetul a început lupta pentru a da publicităţii creaţia sa. Despre aceasta ne relatează publicistul George Bariţiu:
“După munca zilei ieşeam amândoi aproape regulat pe la cinci ore la aer curat. Astă dată Andrei venise la mine înainte de amiază ca să eşim spre pădure, că are să-mi mai citească ceva. Era Deşteaptă-te, române! – Oare cenzura ceva zice? – Vom încerca într-un noroc. Censorul cel mai sever va pleca de acasă, numai câteva zile să aşteptăm. – Până atunci doară îi voi afla şi o arie.” Această stratagemă a reuşit, poezia fiind publicată în numărul 25 din 21 iunie 1848 al “Foii pentru minte, inimă şi literatura” sub titlul “Răsunet”. Atragem atenţia asupra confuziei generalizate, întreaga posteritate reţinând poezia mai degrabă cu titlul cuprins în primul vers.
Un cântec… cu cântec
Iată deci cum, după ce versurile au fost puse pe hârtie, s-a pus problema identificării unui cântec adecvat, menit să pună şi mai bine în valoare stihurile. Aici apare o celebră controversă legată de persoana autorului melodiei. Pentru a cunoaşte sursele referitoare la problemă, vom prezenta în continuare cele trei ipoteze cunoscute.
Andrei Mureşanu – părinte al versurilor şi a melodiei
Aceeaşi Susana Mureşanu relatează: “Andrei Mureşanu şi-a luat băieţii de români de la gimnaziul catolic din localitate şi băieţi de la şcoala primară a neguţătorilor români şi s-a dus cu ei pe Tâmpa, cântând Deşteaptă-te, române! După o melodie veche, tărăgănată, care i s-a potrivit. Când s-a coborât de pe Tâmpa, băieţii îl cântau de minune. E bine deci să se ştie că melodia lui Deşteaptă-te, române! Tot poetul Mureşanu i-a dat-o, cum povestesc mai sus, şi acest imn mai întâi a fost cântat, pe urmă a fost publicat.”
Iacob Mureşianu compozitorul, răspunzând unei întrebări formulate de redacţia “Astra” din Iaşi afirma:
“Autorul poeziei, cât şi a melodiei imnului Deşteaptă-te, române!, este Andrei Mureşanu. Armonizată însă a fost de un muzic boem la dorinţa autorului, şi s-a publicat într-un caet intitulat Flori române, împreună cu alte jocuri naţionale, pe la 1860. Melodia originală se vede în Muza Română, nr. 2/1888, la începutul putpuriului românesc.”
George Ucenescu – compozitorul ucenic al lui Pann
O consemnare autobiografică manuscrisă a discipolului lui Anton Pann, angajat al Bisericii Sf. Nicolae din Scheii Braşovului indică o altă variantă privitoare la autorul moral al melodiei, ulterior existând specialişti care i-au atribuit lui paternitatea melodiei: “Poetul Andrei Murăşanu, ca rudenie cu parohul Bonifaţie Pitiş, venea vara des la grădinile parohului pentru aer şi pentru cireşe. Sosind furiosul an 1848, poetul căuta o melodie după care să compuie pentru acest an un sonet (sic!) care să se cânte între amicii ce era să se adune la grădina parohului pentru o petrecere de seară – cu mâncări şi beuturi în onoarea cireaşelor. Am cântat multe cântece de probă, iar sosind la următorul cânt, Din sânul maicii mele, şi cântându-l, a rămas poetul pe lângă această melodie.”
În concluzie, din datele expuse anterior, şi luând în considerare şi tradiţia orală a familiei Mureşenilor care îl indică pe Andrei ca fiind un muzician talentat (ştia să cânte la mai multe instrumente şi avea şi o voce deosebită), îndrăznim să avansăm ca fiind cea mai probabilă ipoteza în care Andrei Mureşanu a fost autorul propriu-zis al versurilor şi autor moral al melodiei.
Locul în care s-a cântat prima oară Deşteaptă-te, române!
Un alt subiect controversat legat de acest cântec istoric, şi care a făcut la rândul său istorie, este localizarea interpretării sale publice. Aflată în strânsă legătură cu controversa legată de autor, teoria conform căreia imnul a fost cântat prima oară în public la Râmnicu Vâlcea, în parcul Zăvoi, se bazează pe atribuirea paternităţii cântecului lui Pann.
Sursa, pe baza căreia s-a adoptat inclusiv legea “Zilei Imnului Naţional al României”, este Raportul nr. 10 al Comisarului extraordinar al districtului Vâlcea, D. Zăgănescu, către Ministerul trebilor din Lăuntru al Ţării Româneşti, publicat în Monitorul Oficial nr. 14, 1848, din 26 august. Datat în 30 iulie 1848, documentul anunţa că “ieri, joi 29 ale curgătoarei luni”, cetăţenii din Râmnicu Vâlcea au manifestat “într-o câmpie înconjurată cu arbori ce este la marginea cetăţii pentru constituţie, iar garda naţională a răspuns printr-un număr însemnat de arme cu salve detunătoare”.
Aflându-se în acest “pompos constituţiu şi d-lui Anton Pann, profesor de muzică, împreună cu câţiva cântăreţi de aceeaşi profesie, au alcătuit o muzică vocală cu nişte versuri prea frumoase puse pe un ton naţional plin de armonie şi triumfal, cu care a ajuns entuziasmul de patrie în inimile tuturor românilor”.
Raportându-ne însă la toate datele care le-am enumerat până acum, nu putem să nu ne exprimăm rezervele faţă de localizarea la Râmnicu Vâlcea a locului unde s-a cântat Deşteaptă-te, române!, asta cu atât mai mult cu cât Anton Pann nu a consemnat niciodată faptul că ar fi interpretat acest cântec, în acel an, în acea localitate. Din cele expuse mai sus însă reiese indubitabil că Braşovul a fost locul unde s-a născut şi a fost cântat prima oară acest imn.Dar, fără a mai insista, lăsăm cititorilor plăcerea să aleagă între aceste ipoteze.
