Last Updated on decembrie 6, 2024
Anularea primului tur al alegerilorprezidențiale a declanșat un val de reacții în mediul politic și public. Dana Budeanu nu s-a putut abține nici de această dată și l-a luat peste picior pe Călin Georgescu.
Aceasta a postat pe rețelele sociale fraza „Cristela, dragostea mea”, făcând aluzie la celebra replică „Mihaela, dragostea mea” rostită în 2009 de Mircea Geoană după pierderea alegerilor prezidențiale în fața lui Traian Băsescu.
Comentariul său pare să fie o ironie la adresa lui Călin Georgescu și a susținătorilor săi, după ce Curtea Constituțională a deciz anularea alegerilor prezidențiale.
Alina Pușcaș
„Cel mai frumos cadou posibil de Moș Nicolae. Nu îmi doream nimic altceva, mi se pare că… pot să respir. Felicitări tuturor celor care ați reușit să stați puternici, cu tot riscul de a lua toate înjurăturile posibile din partea celor care nu au avut niciodată un singur argument. Felicitări tuturor celor care au ținut piept acestui val de ură, acestui val de inepții, acestui val de lucruri de neacceptat, efectiv. Vă mulțumesc eu din tot sufletul că ați fost aici și ați ținut parte lucrurilor frumoase și siguranței noastre până la urmă”, a spus Alina Pușcaș la Instagram Story, cu ochii în lacrimi, conform unica.ro.
Ulterior, prezentatoarea de la „Te cunosc de undeva!” a declarat că, din punctul ei de vedere, politicienii ar trebui supuși unor teste psihologice.
„Așa cum piloților de avioane le este impus, o dată la șase luni, să-și facă testul psihologic pentru că sunt responsabili de viețile a zeci de mii, sute de mii de oameni care călătoresc cu ei, așa ar trebui să se întâmple și în politică. Măcar la nivelul cel mai de sus, la nivelul celor care au, vorba aceea, la îndemână viața noastră socială, economică.
Eu sunt absolut convinsă că domnul Călin Georgescu cu siguranță nu ar fi trecut testul. Cu siguranță l-ar fi picat de la primele două întrebări. Sper să fie pentru ultima dată când voi pronunța numele lui, deși, din păcate, el va rămâne probabil în istoria țării noastre cu această tentativă la siguranța națională”, a mai spus vedeta de la Antena 1.
„Nu cred că am mai avut parte de o perioadă atât de stresantă și plină de anxietate, de frici, de frică supremă că genul ăsta de abuz s-ar putea perpetua pentru următorii 5, 10, 20 de ani. Până la urmă, când pierzi o bucată din libertatea aia, nu are cum să se refacă, dacă ne dăm seama că s-a greșit, să se refacă așa într-un an. Niciodată.
În fine, bine că a trecut. Bineînțeles că acum este foarte important ca acestui om care a apărut din neant să i se interzică efectiv participarea pentru că eu, din punctul meu de vedere, n-am niciun fel de putere, să zic așa, dar pentru oamenii ăștia care ar trebui să ne conducă în nouă țară, ar trebui să se introducă testul psihologic. Vorbesc foarte serios”, a încheiat Alina.