Foto Brașov. Cum va arăta noul Stadion Tineretului. Investiție de 28 de milioane de euro

Last Updated on septembrie 23, 2024 Foto Brașov. Cum va arăta noul Stadion Tineretului. Investiție de 28 de milioane de euro 1

Brașovul va avea un stadion nou.  Compania Națională de Investiții a aprobat studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru un nou stadion care va fi construit de la zero în România. Noua arenă va fi construită pe locul vechiului complex „Tineretului” din Brașov, scrie Adevarul.

În perioada următoare se vor face pașii pentru obținerea Hotărârii de Guvern de aprobare a indicatorilor tehnico-economici, iar apoi contractarea lucrărilor de proiectare și lansarea execuției propriu-zise. Acest proiect va contribui semnificativ la dezvoltarea infrastructurii sportive din Brașov“, a spus Adrian Ioan Vestea, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Va avea 9.716 locuri
Stadionul Tineretului din Brașov va avea o capacitate de 9.716 locuri, iar costurile se vor ridica la aproximativ 28 de milioane de euro. Tribuna unde va fi și oficiala va avea 3 niveluri, în timp ce cele două peluze și cealaltă tribună vor fi pe un nivel, potrivit agendaconstrucțiilor.ro, citată de gsp.ro. Parcarea va avea 324 de locuri.

Foto Brașov. Cum va arăta noul Stadion Tineretului. Investiție de 28 de milioane de euro 2 Foto Brașov. Cum va arăta noul Stadion Tineretului. Investiție de 28 de milioane de euro 3 Foto Brașov. Cum va arăta noul Stadion Tineretului. Investiție de 28 de milioane de euro 4

Deși va avea stadion nou, Brașovul nu are momentan echipă în primele două eșaloane. SR Brașov este în Liga 3, seria 6, iar FC Brașov nu mai există, scrie Biz Brasov.

Foto Brașov. Cum va arăta noul Stadion Tineretului. Investiție de 28 de milioane de euro 5 Foto Brașov. Cum va arăta noul Stadion Tineretului. Investiție de 28 de milioane de euro 6

Pe lângă „Tineretului” din Brașov, alte patru noi stadioane ar trebui să apară în România în viitorul apropiat. E vorba de noua arenă a lui Dinamo, cea din Timișoara, cea din Hunedoara și cea din Constanța.

Previous Story

O tânără absolventă de Medicină și-a pierdut viața după ce motocicleta pe care se afla s-a lovit frontal de un autoturism

Next Story

Zăpadă de până la doi metri în Africa de Sud. Și leii au fost surprinși de ninsori