Last Updated on iulie 26, 2024
Un individ este cercetat de polițiști după ce noaptea trecută a intrat într-o locuință din Brașov și a furat un telefon mobil. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 1 de Poliție efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, cu un bărbat în stare de reținere, pentru săvârșirea infracțiunii de “furt calificat”.
„La data de 24 iulie a.c., în jurul orei 08:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov- Secția 1 de Poliție au fost sesizați de către o femeie, cu privire la faptul că, în cursul nopții, în jurul orei 01:30, în timp ce se afla la domiciliu, aceasta ar fi observat în locuința sa un bărbat care, fiind surprins căutând diverse bunuri, ar fi părăsit locuința în fugă.
În urma sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, respectiv la un imobil, de pe strada Nicolae Titulescu, din municipiul Brașov, unde au constat că cele sesizate se confirmă și că bărbatul care ar fi pătruns în locuință ar fi sustras un telefon mobil.
Astfel, în urma investigațiilor și a cercetărilor efectuate, în scurt timp, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției Regională de Poliție Transporturi Brașov, a fost identificat un bărbat, de 26 de ani, bănuit de comiterea furtului, care, după administrarea probatoriului, a fost introdus în cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J, fiind reținut de polițiști, pentru o perioadă de 24 de ore”, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, citat de mytex.ro.
Ieri, după ce a fost prezentat de către un procuror în fața unui judecător de drepturi și libertăți, pe numele bărbatului a fost emis un mandat de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile, anunță Monitorul Expres.
Inspectoratul de Poliție Județean Brașov își consolidează echipa cu noi ofițeri
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Brașov a anunțat zilele trecute, debutul activității profesionale a 10 ofițeri de poliție, absolvenți ai programului de studii universitare de licență și a 2 ofițeri de poliție, absolvenți ai programului de studii universitare de masterat profesional pentru formarea ofițerilor de poliție, care se alătură echipei Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, după finalizarea studiilor, în cadrul Academiei de Poliție “Alexandru Ioan Cuza” București, scrie newsbv.ro.
Noii colegi vor prelua misiunea de a asigura ordinea și liniștea publică a comunității brașovene, fiind repartizați la mai multe unități din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, respectiv în cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciul Rutier, Poliția Municipiului Brașov – Biroul de Investigații Criminale și Secțiile 1 și 4 de Poliție, Poliția Municipiului Săcele, Poliția Municipiului Făgăraș și Poliția Stațiunii Predeal.