Last Updated on februarie 15, 2024
Trei cetățeni asiatici sechestrați într-un apartament din Brașov au fost eliberaţi de polițiștii bucureșteni. Erau ținuți acolo de doi pakistanezi care cereau de la rude câte zece mii de euro pentru fiecare ca să nu îi ucidă. Una dintre rude a anunțat însă poliția, iar răpitorii au fost prinși în mai puțin de 24 de ore. Cei doi bărbaţi bănuiţi de răpirea unor cetăţeni străini au fost reţinuţi, miercuri, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi magistraţilor cu propuneri legale, anunță G4Media.
Mașina celor doi suspecți, ambii de origine pakistaneză a fost blocată în trafic în zona localității Timișul de Sus, din județul Brașov. Pe bancheta din spate se aflau doi cetățeni asiatici – un pakistanez și un indian – pe care primii indivizi îi ținuseră ostatici timp de trei zile într-un apartament din Brașov.
Vecin, pentru Stirile Pro Tv.: „De asta vara au venit şi s-au instalat aici, nu ştiu, în gazdă, ce au făcut au cumpărat, nu au cumpărat, intra, ies. Ce activitate au asta nu am ştiut, nici nu a situt nimeni. Acum au spus că au sechestrat. Era plin de poliţie, au urcat sus, trei maşini de poliţie, grup mare de poliţie aici.”
Suspecţii au pretins drept răscumpărare de la rudele victimelor câte zece mii de euro. Două persoane chiar au apucat să trimită câte 500 de lei și 500 de euro. O rudă a mers însă la poliție.
Suspecții l-au sunat cu apel video pe unchiul unuia dintre bărbații sechestrați. Indivizii purtau măști și îl băteau pe nepotul lui. Pentru că nu se afla în țară bărbatul apelat de răpitori a rugat o cunoștință să vină la Secția 24 de poliție din București și să declare incidentul.”
Un alt bărbat a reușit să evadeze din apartamentul în care era ținut captiv cu câteva ore înainte ca poliția să descindă acolo. Ar fi ieșit pe geam și a coborât de la etajul patru pe o țeavă de scurgere a apei. Din nefericire nu a cerut ajutorul Poliţiei, iar oamenii legii nu ştiu unde este acum.
Filmul prinderii în flagrant, comunicatul oficial al Poliţiei
„La data de 13 februarie 2024, poliţiştii Capitalei și ai Direcției Operațiuni Speciale, din cadrul I.G.P.R., au prins în flagrant doi bărbați, în vârstă de 24, respectiv 37 de ani, față de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal privind săvârşirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod illegal și șantaj.
În fapt, la data de 12 februarie 2024, polițiști din cadrul Secției 24 Poliție au fost sesizați, în jurul orei 20.35, prin sistem 112, de către un bărbat, cetățean străin, cu privire la o posibilă faptă de răpire a unei persoane.
Astfel, în urma audierilor efectuate, apelantul, un bărbat în vârstă de 26 de ani, a declarat că la data menționată, în jurul orei 20.30, o rudă a unui tânăr de cetățenie străină, i-a solicitat acestuia să anunțe autoritățile române că nepotul lui, despre care cunoștea că s-ar afla la muncă pe teritoriul țării noastre, ar fi fost răpit, iar în schimbul eliberării acestuia, i s-ar fi cerut 10.000 de euro.
În cauză, a fost audiat și unchiul bărbatului care ar fi fost răpit, acesta declarând că, în aceeași zi, în jurul orei 19.50, ar fi fost apelat video, prin intermediul unei aplicații online, de cetățeni străini, ce se aflau într-o încăpere împreună cu nepotul său, în vârstă de 28 de ani. În timp ce aceștia îl agresau fizic pe nepot, prin amenințări verbale, i-ar fi solicitat 10.000 de euro pentru a-l elibera.
Acesta a precizat că nu deține date cu privire la adresa unde s-ar afla victima și nici nu cunoaște unde locuia sau unde lucra aceasta. Astfel, în continuarea activităților procedurale efectuate de către polițisti, s-a stabilit că persoana vătămată s-ar afla pe raza județului Brașov, fiind constituite mai multe echipe care s-au deplasat în județul respectiv.
Totodată, s-a ținut legătura cu unchiul victimei, aflat în străinătate, acesta fiind sunat în continuare de bănuiți, pentru a plăti răscumpărarea solicitată.
Din activitățile investigativ-operative, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române s-a stabilit că bănuiții se deplasează cu un autoturism, iar in jurul orei 16.50, mașina a fost interceptată și oprită în trafic, pe raza județului Brașov.
Astfel, polițiștii au imobilizat și legitimat persoanele aflate în interior.
Au fost identificați doi cetățeni străini, respectiv șoferul, un bărbat de 37 de ani și ocupantul din dreapta, un bărbat de 24 de ani, ambii fiind bănuiți de comiterea faptei. De asemenea, pe bancheta din spate, se aflau alți doi bărbați, respectiv cetățeanul străin de 28 de ani și un alt bărbat, de o altă cetățenie, ambii fiind victime ale infractiunii de lipsire de libertate și șantaj.
În continuare, s-a stabilit locația unde au fost lipsite de libertate cele două persoane vătămate, respectiv un apartament din județul Brașov.
În urma cercetării criminalistice a autoturismului și a locuinței, au fost găsite și ridicate mai multe bunuri de interes în cauză, printre care pașapoarte ale unor cetățeni străini, o pungă în interiorul căreia era o substanță susceptibilă de a avea efect psihoactiv, un pistol având țeava opturată, mai multe telefoane și sume, în lei și valută.
Totodată, din cercetări, s-a mai stabilit că în dimineața de 13 februarie a.c., o a treia persoană lipsită de libertate, de o altă cetățenie, ar fi escaladat geamul balconului, reușind să fugă. Toate persoanele au fost conduse la audieri, iar în baza probatoriului administrat în cauză, față de cei doi bănuiți, șoferul și ocupantul din dreapta, urmează a fi dispuse măsurile legale care se impun.
În activitățile specifice, au participat și polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale-IPJ Brașov și Serviciului de Investigații Criminale-Sector 5. Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secţiei 24 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de lipsire de libertate în mod illegal și șantaj„, se arată într-un comunicat al Poliţiei, conform Antena 3.