A învins Wizz Air și primește 40,000 de euro despăgubiri. „Fiind cu copilul mic şi cu soacra în vârstă, nu am mai rămas în aeroport, aşa că am căutat un hotel în zonă”

Last Updated on martie 9, 2024 A învins Wizz Air și primește 40,000 de euro despăgubiri. „Fiind cu copilul mic şi cu soacra în vârstă, nu am mai rămas în aeroport, aşa că am căutat un hotel în zonă" 1

Mircea Ursuţa, avocat de profesie din Oradea, a obţinut pentru sine şi alţi trei membri ai familiei câte 10.000 euro daune morale pentru aproape o săptămână în care a suportat batjocura companiei, la ale cărei servicii apelase pentru a ajunge într-o vacanţă în capitala Spaniei şi a reveni apoi în ţară.

„Am zburat de la Sibiu la Madrid pe 28 decembrie 2020, iar pe 8 ianuarie 2021 trebuia să ne întoarcem tot la Sibiu, unde am şi lăsat maşina”, a povestit BIHOREANULUI bărbatul. La revenire, însă, a avut cea mai neplăcută experienţă. „În aeroportul din Madrid am făcut formalităţile de îmbarcare şi am aşteptat cursa Wizz spre Sibiu, dar la două ore după ora programată pentru aterizare am aflat de la angajaţi ai aeroportului că acesta se închide din cauza vremii şi cursa e anulată.

Am întrebat ce să facem şi ni s-a spus că nu există reprezentant Wizz în aeroport, ceea ce este aberant: Madrid e o capitală importantă şi orice companie trebuie să aibă reprezentanţi care să îndrume pasagerii”, spune orădeanul.

Cu speranţa că în acea noapte sau dimineaţa putea lua o altă cursă, spre Bucureşti, familia Ursuţa a decis să rămână în aeroport. „Am dormit acolo, pe jos. Dimineaţa, am încercat să cumpărăm bilete pentru Bucureşti, singura cursă care mai era spre România, dar şi aceea a fost anulată. Nu ne-a contactat niciun reprezentant Wizz, nici măcar prin agenţia de turism. Fiind cu copilul mic şi cu soacra în vârstă, nu am mai rămas în aeroport, aşa că am căutat un hotel în zonă”, spune bărbatul.

Bărbatul a cerut compensaţia de 1.600 euro (câte 400 euro pentru fiecare pasager), daune materiale de 1.185 euro şi 376 lei (contravaloarea cheltuielilor făcute în cele 5 zile pentru cazare, hrană şi transport la Barcelona, respectiv pentru recuperarea maşinii din Sibiu), plus daune morale de 80.000 euro (câte 20.000 euro pentru fiecare membru al familiei).

În septembrie 2023, Judecătoria a obligat Sucursala Wizz din România şi compania mamă din Ungaria la plata daunelor materiale (1.185 euro şi 376 lei), a compensaţiilor (1.600 euro), a daunelor morale (însă doar 40.000 euro, în loc de 80.000 euro, cât a pretins familia), plus a cheltuielilor de judecată (4.760 lei).

Sunt discuţii pentru venirea de noi operatori aerieni la Aeroportul Braşov
Ministrul Dezvoltării, Adrian Veştea, este convins că Aeroportul Internaţional Braşov va avea mai multe destinaţii de zbor şi, în curând, acesta va ajunge între primele aeroporturi din România. Deocamdată, aici există un singur operator care efectuează zboruri, dar fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov este convins că lucrurile se vor îmbunătăţi, scrie bzb.ro.

Adrian Veştea spune că sunt discuţii pentru venirea de noi operatori aerieni: „Sper ca toate aceste discuţii să se materializeze. Am toată convingerea că Aeroportul Braşov va fi un aeroport care în perioada următoare va creşte numărul de destinaţii, va creşte numărul de pasageri. După cum am văzut, există deschidere din partea ROMATSA de a prelungi programul de dirijare a traficului aerian. Sunt foarte multe probleme la nivel la nivel mondial din cauza producţiei anumitor aeronave care trebuie verificate şi au fost retrase. Toate acestea aduc perturbări în traficul aerian şi cred că în perioada următoare toate aceste aspecte ar trebui să se regleze”.

ROMATSA va stabili un program care să vină în sprijinul aeroportului de la Braşov
Pe de altă parte, Adrian Veştea a amintit că, începând din 15 ianuarie 2024, ROMATSA asigură un program de 16 ore pentru dirijarea traficului aerian pentru Aeroportul Internaţional Braşov- Ghimbav.

În funcţie de solicitările Aeroportului Internaţional Braşov – Ghimbav, programul se poate extinde, în măsura în care există personal pregătit. Acum este un program de 16 ore, iar după ce vor fi solicitări şi vor exista companii aeriene care vor să opereze peste acest program, ROMATSA va stabili un program care să vină în sprijinul Aeroportului Internaţional Braşov – Ghimbav. Trebuie respectate toate regulile şi normativele pentru ca traficul aerian să se desfăşoare în condiţii de maximă siguranţă”, a explicat Adrian Veştea.

Previous Story

Aeroportul Brașov. Vor fi 5 curse în fiecare zi, spre noi destinații. „Aeroportul Brașov își va extinde destinațiile și frecvențele”

Next Story

Singura grădiniţă non-stop, îţi laşi copilul luni şi îl iei vineri. „Când avem nevoie, rămâne şi doarme, mănâncă şi eşti liniştit că ştii că e într-un loc ok”