Jeremy Clarkson: „O mașină electrică e ca un cuptor cu microunde. Nu există farmec sau entuziasm”. Românii conduc printre cele mai vechi mașini din Europa

Last Updated on ianuarie 29, 2024 Jeremy Clarkson a declarat că simte că a făcut „tot ce poți face cu o mașină” alături de Hammond și May, prezentatorii cu care a început să lucreze la BBC pentru emisiunea Top Gear.

Am condus mașini la înălțimi mai mari decât oricine altcineva și mai la nord decât oricine altcineva. Am făcut tot ce poți face cu o mașină. Când aveam ședințe pentru a discuta ce să facem în continuare oamenii pur și simplu ridicau din umeri”, a afirmat el.

Jeremy Clarkson: „O mașină electrică e ca un cuptor cu microunde. Nu există farmec sau entuziasm”. Românii conduc printre cele mai vechi mașini din Europa 1

El a mai relatat că James May crede că, dimpotrivă, „nu a existat niciodată o perioadă mai interesantă” pentru domeniul auto. „Probabil are dreptate dar eu nu cred că iese o emisiune TV interesantă din asta”, a explicat Clarkson.

O mașină electrică nu este cu nimic diferită de o ladă frigorifică sau un cuptor cu microunde. Nu există farmec sau entuziasm”, a conchis el în stilul caracteristic, conform Hotnews.

Românii conduc printre cele mai vechi mașini din Europa

Românii conduc printre cele mai vechi mașini din Europa, cu o vechime medie de 16 ani. Mulți dintre șoferi spun că și-ar dori mașini noi, însă din cauza veniturilor mici nu și le pot permite. Alții spun că nu au încredere în mașinile noi și le preferă pe cele la mâna a doua și pentru că prețurile acestora sunt mai mici.

Bucureștiul are cel mai tânăr parc auto, iar la polul opus se află județul Mehedinți, cu o vechime medie a autoturismelor de 19 ani. Flota de mașini a țării noastre are o vechime medie de 16 ani, comparativ cu media europeană, care este de 12 ani. Specialiștii în conducere spun că mașinile mai noi vin și cu sisteme extrem de importante pentru siguranța în trafic, în contextul în care România încă este fruntașă în topul european al accidentelor mortale de pe șosele, scrie Digi 24.

 

Sorin Ene – specialist conducere defensivă: „Sistemul de iluminare, deci farurile, tehnologia led și tot ceea ce înseamnă iluminat, aceste faruri care iluminează carosabilul extraordinar de bine, mare atenție, în multe condiții, cu atât mai mult pe ceață, vizibilitate redusă, ba mai mult, neprovocând neplăceri pentru cei din față.”

Comerțul cu autovehicule, scădere semnificativă în județul Brașov

Comerțul cu autovehicule s-a prăbușit anul trecut, în județul nostru. Dacă la nivel national s-a înregistrat o ușoară creștere, de un procent, în județul Brașov a fost o scădere de 40% a cifrei de afaceri din această ramură, anunță Radio Brasov FM.

Și comerțul cu ridicata a cunoscut o scădere semnificativă în primele 11 luni din 2023, față de aceeași perioadă din 2022.

Astfel, comerțul engros a scăzut cu peste 11 procente în județul nostru, chiar dacă la nivel national a crescut cu aproape 1%.

Singura creștere în domeniul comețului s-a înregistrat la comerțul cu amănuntul. Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul, cu excepția comerțului online, a crescut cu 5,2% în primele 11 luni din 2023 față de primele 11 luni din 2022. Aici, creșterea din județul Brașov a fost semnificativ mai mare decât cea la nivel national, de 2,2%, potrivit datelor oferite de Direcția Județeană de Statistică Brașov.

Advertisements
Previous Story

Noi detalii în cazul crimei din Brașov. Mâna victimei a fost găsită pe un teren de pe culoarul Rucăr-Bran

Next Story

Brașov. Proteste ale transportatorilor. Două trasee aprobate. Camioane cu carne și grâu din România, atacate de fermierii francezi. „A fost un vandalism total” – Video