Hocheist la Corona Brașov. Unul dintre copiii patronului de la Ferma Dacilor, carbonizat în incendiu. Victor Dinicu avea 11 ani, iar la pensiune ar fi avut loc o petrecere pentru ziua lui de naștere. Alți doi sportivi tineri au fost carbonizați la Ferma Dacilor

Last Updated on decembrie 28, 2023 Victor Dinicu, de doar 11 ani, era fiul patronului pensiunii Ferma Dacilor, distrusă marți de un inceniu devastator. Trupul carbonizat al copilului a fost găsit miercuri dimineață de salvatori. Cheful de la pensiune se organizase chiar pentru minorul decedat, care își sărbătorea ziua de naștere, transmite G4Media.

Băiatul era un hocheist promițător și făcea partea din echipa sub 13 ani a clubului Corona Brașov. Acesta începuse să joace hochei la Academia Țiriac și se transferase de curând la formația Under 13 de la Corona. Visul lui Victor, potrivit colegilor, era să prindă echipa de Pee Wee de la Turneul Internațional din Quebec, Canada, în anul 2025.

Hocheist la Corona Brașov. Unul dintre copiii patronului de la Ferma Dacilor, carbonizat în incendiu. Victor Dinicu avea 11 ani, iar la pensiune ar fi avut loc o petrecere pentru ziua lui de naștere. Alți doi sportivi tineri au fost carbonizați la Ferma Dacilor 1

„Cuvintele nu-și găsesc drumul către inimile și sufletele părinților atât de îndurerați, gândurile și compasiunea noastră nu pot ușura durerea acestor zile. Când se stinge un copil nu-ți mai revii niciodată. Încerci doar să trăiești fără el, dar va rămâne pentru totdeauna în inimile, în gândurile părinților, dar și în aminitirile colegilor hocheiști. Îngerii să îi vegheze lui Victor, micul și inimosul hocheist, drumul lin către cer. Condoleanțe!”, este mesajul transmis de Federația Română de Hochei.

Încă doi sportivi și-au găsit sfârșitul în incendiul de la Ferma Dacilor

Printre persoanele care au murit carbonizate se află și alți doi tineri sportivi, Anca Gavrilă (20 de ani) și Victor Dinicu (11 ani), ambii sportivi. Pe lista celor care și-au pierdut viața se află și Luca Ene, care era legitimat la formația U17 a celor de la CSA Steaua.

Anca Gavrilă, studentă și handbalistă la echipa locală din Călărași, și-a găsit și ea sfârșitul în incendiu, iar vestea a picat ca un trăsnet asupra familiei. Tatăl sportivei, Cristian Gavrilă, antrenor de handbal abia a putut îngăima câteva cuvinte, potrivit Digi Sport: ”Noi nu ne așteptam la așa ceva. Noi nu știam că se afla acolo”.

„Tata, ai fost eroul meu!”.Mesajul emoționant al adolescentului rănit în incendiul de la Ferma Dacilor, în care care și-a pierdut doi frați

Adolescentul Matei Ene, rănit în incendiul de la pensiunea Ferma Dacilor din Tohani şi care şi-a pierdut tatăl şi doi fraţi, unul dintre ei fiindu-i geamăn, a scris , miercuri, un mesaj emoţionant pe reţelele de socializare, scrie news.ro.

El şi mama sa au supravieţuit dezastrului, în timp ce tatăl şi doi fraţi, dintre care unul care îi era geamăn, au murit carbonizaţi.

Adolescentul a transmis un mesaj emoţionant, miercuri, pe reţelele de socializare.

Tata, ai fost eroul meu, eşti exemplu meu în viaţă, nu îmi vine să cred ca ai plecat aşa repede din viaţa mea, nu îmi văd viaţa fără tine. Petru, te iubesc nespus de mult, eşti frăţiorul meu şi mereu vei fi, eşti puterea mea şi sufletul meu.

Luca, eşti geamănul meu, te iubesc cel mai mult, o parte din mine a murit odată cu tine, ţi-am zis sa vii după mine, nu înţeleg de ce te-ai oprit… M-aţi lăsat singur cu mama, o să am grija de ea, vă promit. Sunteţi familia mea şi va iubesc infinit, mi-as fi dat viaţa pentru voi. Drum lin către ceruri îngerii mei!”, a scris băiatul pe Facebook, conform Hotnews.

Tatăl băiatului a murit încercând să îşi salveze doi dintre fii din incendiu.

Previous Story

(Video) Milionarul brașovean Călin Donca, cadouri de Crăciun pentru foștii colegi din închisoare. „E plin de LUPI MORALISTI care critica ceea ce ascund in ei atunci cand ii vad pe altii”

Next Story

Aeroportul Brașov: locul 10 din 17 la numărul de pasageri, înainte de fuga lui Dan Air. Adrian Veștea: „Eu cred, în continuare, că am făcut ceea ce trebuie”