Poiana Brașov. Miercurea brașovenilor, schi cu 50% reducere. Sibienii suspină și ei pentru gratuitate la Păltiniș

Last Updated on decembrie 6, 2023 Primăria Brașov anunță că de astăzi, 6 decembrie, începe programul „Miercurea braşovenilor”,  în cadrul căruia iubitorii sporturilor de iarnă cu domiciliul în Braşov vor putea schia sau să se dea cu placa la tarife reduse cu 50%.

Astfel, potrivit anunţului Primăriei Braşov, cei care au domiciliul în Braşov vor plăti, în zilele de miercuri, 50% din valoarea cartelelor de schi valabile în acea zi, respectiv ski-pass-urile de o zi, cele valabile 4 ore, precum şi cele cu valabilitate de la orele 11.00, 13.00 şi 14.00, scrie bzb.ro.

Poiana Brașov. Miercurea brașovenilor, schi cu 50% reducere. Sibienii suspină și ei pentru gratuitate la Păltiniș 1

Acordarea acestei facilităţi a fost reamintită ieri de primarul Braşovului, Allen Coliban, care a precizat că acesta „este un program aşteptat de mult timp de schiorii şi snowboard-erii din oraşul nostru şi mă bucur pentru că am reuşit, în urma negocierii cu Ana Teleferic, care deţine majoritatea sistemelor de transport pe cablu, să oferim această facilitate”.

El a precizat că în 6 decembrie se poate schia în zona superioară a pârtiilor Lupului şi Drumul Roşu, cu ieşire spre staţia telescaunului Ruia (telescaunul de 6 locuri), precum şi pe pârtiile Kanzel şi Doamnei (cu acces la telescaunul Ruia). De asemenea, vor fi deschise şi pârtiile pentru începători, Bradul şi Stadion.

Instalații pe cablu și de unde se poate procura bilet

Funcționează telegondola, telescaunul Ruia și teleschiurile Bradul și Stadion. Ultima urcare va fi la ora 16.00, scrie Monitorul Expres.

Pentru achiziționarea ski-pass-urilor, există în total 3 puncte de vânzare (casieriile de la telegondolă, de la telecabina Kanzel și de la telecabina Capra Neagră).

În plus, pentru recuperarea garanției de 20 lei plătită pentru ski-pass, pe lângă casierii vor funcționa și două automate, la telecabina Capra Neagră și la telegondolă. La toate casieriile este posibilă și plata cu cardul.

Brașovenii care doresc să își achiziționeze cartelele cu reducerea de 50%, care se aplică în fiecare zi de miercuri, trebuie să prezinte și buletinul de identitate la ghișeu, când fac această achiziție.

Cei care doresc să își încarce ski-pass-urile o pot face și online, pe platforma www.skibv.ro. utilizatorii își pot încărca online ski-pass-urile și cu abonamente, nu doar cu puncte, fie cu intervale orare, fie cu ore sau zile. Utilizatorul are posibilitatea să-și creeze un cont, printr-o procedură simplă, care presupune doar introducerea adresei de e-mail. Sistemul generează automat un link de confirmare, trimis pe e-mail, care permite apoi setarea unei parole și înregistrarea în cont. Mai multe detalii, inclusiv un tutorial care prezintă modul de creare a contului și de încărcare a ski-pass-ului, pe www.skibv.ro.

Explicația pentru care sibienii nu vor avea skipass redus la Păltiniș Arena, ca în Brașov

Consilierul sibian Raul Apostoiu s-a întrebat pe pagina sa de Facebook de ce în Păltiniș nu s-ar putea face același lucru.
Unul din asociații domeniului schiabil Păltiniș Arena, Andy Fazekas, a explicat care sunt motivele pentru care sibienii nu vor beneficia de această reducere, pe modelul Brașov.

Înainte să răspund (tot printr-o întrebare), aș vrea sa scot în evidență, punctual, câteva diferențe majore între cele două stațiuni de schi.

Poiana Brașov funcționează în Parteneriat Public Privat, între două societăți comerciale și Primăria Brașov.
Toate terenurile pe care se află pârtiile de schi sunt în proprietatea Primăriei Brașov.
Primăria Brașov are două instalații proprii de transport pe cablu cu care operează în Poiana Brașov.

Arena Platoș Păltiniș este o investiție 100% privată.
Terenurile pe care se află pârtiile de schi sunt în proprietatea Primăriei Poplaca.
Chiar și în aceste condiții, noi am avut acum câțiva ani o astfel de inițiativă pentru cei care prezentau buletinul sibian la ghișeu, beneficiind de o reducere de 50% la skipass-ul de nocturnă. A trebuit să sistăm această ofertă din cauza nenumăratelor reclamații venite din partea celor care veneau din alte orașe, și care se simțeau discriminați.

Și cum am spus, o să închei printr-o întrebare: oare când va veni timpul ca Primăria Sibiu să ia în serios Păltinișul și să facă ceva ca această stațiune să se poată dezvolta?”, a replicat Fazekas, potrivit Turnul Sfatului.

Previous Story

(Foto/Video) Brașov. Milionarul român Caius Covrig a deschis un restaurant de lux. „Exclusivist, intim si fun!”

Next Story

Foto Brașov. Incendiu în cartierul Tractorul