Last Updated on noiembrie 29, 2023 Cristian Macedonschi, fost consilier local, a dezvăluit că Aeroportul Brașov a pierdut și cursele Fly Lili, companie care ar fi trebuit să-și înceapă zborurile din luna decembrie.
„Eu, personal, sunt de părere că domnul director Anghel este singurul expert care știe cum funcționează un aeroport dintre toți cei din Consiliul de Administrație al aeroportului nostru și e cel care din 2018, de când a fost angajat, s-a ocupat să-l finalizeze și să-l operaționalizeze pentru noi, desigur cu suportul Consiliului Județean Brașov și al președintelui de la acea vreme, domnul Adrian Veștea.
Să accepți însă demiterea acestuia după 6 luni de funcționare, după ce s-a luptat și a adus din prima zi o companie aeriană care a făcut legături către peste 9 destinații importante din Europa și care ar fi introdus, din iarnă, dacă Romatsa ne-ar fi dat programul de funcționare cerut, încă 4-5 destinații noi, e absolut hilar”, a relatat Cristian Macedonschi, conform mytex.ro.
„Din punctul meu de vedere, ar fi trebuit să fie coadă dimineața la Aeroportul Brașov, cu politicieni brașoveni locali, județeni și naționali care să-i facă pantofii lui Dan Iuhas de la Dan Air și să-l întrebe ce ar mai putea face pentru el ca să rămână și să introducă curse noi, mai ales că nu a cerut bani ca să zboare de la Brașov și a acceptat din prima clipă și fără negocieri taxele aeroportuare de la Brașov.
Trebuie să menționez și faptul că targetul pe care l-a avut impus directorul aeroportului, legat de numărul de pasageri, a fost depășit cu brio și drept bonus a fost demis de niște incompetenți de la Romatsa puși politic în CA-ul aeroportului nostru ca să ne susțină, nu să ne boicoteze din interior, cum au făcut-o”, și-a continuat expunerea cel poreclit „Mace”.
Nici Fly Lili, nici alte companii / „Tot anul viitor este deja compromis”
Omul de afaceri a mai spus că, „prin boicotul domnului Micu de la Romatsa, președintele CA de la Aeroportul Brașov, nu numai că am pierdut toate cursele oferite de Dan Air, care a plecat la Bacău, ci am pierdut și cursele Fly Lili, care își anunțase venirea la Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav.
În plus sunt convins, si stiu exact despre ce vorbesc, că nu vor veni anul viitor alte companii aeriene, din cauza programului de «aprozar» și, desigur,, din cauza scandalurilor de la aeroportul nostru. Ce companie serioasă aviatică ar introduce zboruri de la noi, dacă scandalurile sunt cât casa, mai ales că deciziile se iau cu cel puțin 6 luni, dacă nu 12, în avans… Deci, tot anul viitor este deja compromis”.
Problema CA-ului de la Aeroportul Braşov, analizată de CJ la jumătatea lunii
Consilierii județeni ai USR au solicitat ca pe ordinea de zi a ședinței din 28 noiembrie să fie introdus şi un proiect de hotărâre privind încetarea mandatului preşedintelui Consiliului de Administraţie al Regiei Autonome Aeroportul Internaţional Braşov – Ghimbav, Daniel Micu. „Această decizie nu face obiectul şedinţei de îndată. Astăzi avem pe ordinea de zi un punct important pentru administraţia judeţeană.
Punctul referitor la mandatul preşedintelui Consiliului de Administraţie al Aeroportului Internaţional Braşov – Ghimbav trebuie să facă obiectul şedinţei ordinare care va fi convocată, cel mai probabil, la jumătatea acestei luni”, a răspuns preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Şerban Todorică, citat de bzb.ro.
De asemenea, el a menţionat că referitor la situaţia preşedintelui Consiliului de Administraţie al Aeroportului Internaţional Braşov – Ghimbav urmează să primească un punct de vedere din partea juriştilor Consiliului Judeţean Braşov.
Reamintim că la începutul acestei luni, directorul demis al Aeroportului Internaţional Braşov – Ghimbav, Alexandrul Anghel, a spus că Daniel Micu este în stare de incompatibilitate, având în vedere că este şi angajat al ROMATSA. Săptămâna trecută, într-o şedinţă extraordinară a Consiliului Judeţean Braşov, conducerea administraţiei judeţene anunţa că problema aeroportului va fi discutată în cursul acestei săptămâni.
Compania Dan Air, reclamată la „Protecţia Consumatorului”. De la Braşov, sesizările au fost trimise la Bucureşti
Mutarea zborurilor de pe un aeroport pe altul, întârzierile sau anularea unor curse au fost motivele pentru care compania aeriană Dan Air fost reclamată la „Protecţia Consumatorului”.
Practic, de când a început să opereze pe Aeroportul Internaţional Braşov, operatorul aerian a fost reclamat la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Braşov de 5 ori.
„Au fost trei reclamaţii pentru anularea unor curse. De asemenea, a fost reclamat şi faptul că au fost înregistrate întârzieri ale zborurilor, dar şi faptul că o cursă a fost mutată de la Braşov la Bacău”, a declarat directorul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Braşov, Nicolae Bărdaş, pentru bzb.ro.
Acesta a precizat că toate sesizările au fost redirecţionate către Bucureşti, pentru că operatorul are sediul în Capitală, iar la Braşov nu are nici măcar un punct de lucru.