Amenzi pentru patronii de terase care nu respecta regula „12 mese si 48 de scaune”

Last Updated on iunie 26, 2014

Anul acesta, în centrul Braşovului au fost amenajate 64 de terase, dintre care cele mai multe pe Republicii, 31, dar şi alte 10 în Piaţa Sfatului.

masina

Deşi, anul trecut, a fost aprobat un nou regulament privind comerţul stradal din municipiul Braşov, astfel ca oraşul să nu mai capete o imagine de bazar pe timpul verii, proprietarii de terase nu au respectat întocmai cerinţele.

Astfel, edilii au mai făcut unele adăugiri la regulament şi au discutat direct şi cu firma care furnizează mobilierul şi umbrelele pentru terasele din centrul istoric, astfel ca aceasta să livreze terase „standard”.

Conform regulamentului, la o terasă pot fi maximum 12 mese şi 48 de scaune, astfel încât clienţii să nu stea înghesuiţi sau să fie nevoiţi să îşi mute masa pe spaţiul rezervat pentru circulaţia pietonilor. Totodată, culoarul de trecere dintre terase trebuie să aibă minimum 1,20 m.  (sursa: BZB)

Chiar şi aşa au mai apărut unele probleme.

Astfel, în ultimele două săptămâni, patru agenţi comerciali care deţin terase au fost amendaţi, în timpul controalelor periodice pe care poliţiştii locali, împreună cu inspectori ai Primăriei, le desfăşoară în Centrul Istoric.

Amenzile aplicate au fost cuprinse între 200 şi 1.000 de lei. Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, a precizat că printre abaterile cele mai frecvente de la Regulament sunt fie depăşirea suprafeţei pentru care se plăteşte abonamentul de ocupare a domeniului public, fie nerespectarea distanţelor şi zonelor de trecere prevăzute de regulament.

„Pe lângă amendă, deţinătorii de terase au fost atenţionaţi că în cazul în care vom constata din nou că încalcă regulamentul, nu li se va mai prelungi abonamentul de ocupare a domeniului public şi astfel vor fi obligaţi să îşi închidă terasa”, a declarat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov.

Advertisements
Previous Story

Brasov: Claudiu Tamarjan, seful Politiei Rutiere Brasov, a fost arestat pentru 30 de zile!

Next Story

Brasov: Incep sapaturile la Parcarea de 7 etaje de la Spitalul Militar