Brașov. Explicații, după ce Consiliul Județean a tăiat salariile medicilor de la Urgențe. „Suntem nevoiţi să reducem valoarea sporurilor la minimum. În cazul UPU se referă de la 75% cât aveau ei, la 55%”

Last Updated on august 30, 2023 21 din 28 de medici de la Spitalul Județean Brașov refuză să mai facă gărzi suplimentare după ce Consiliul Județean le-a tăiat salariile prin reducerea sporurilor de la 75 la 55%. Mai mult, sporurile sunt calculate la nivelul salariului din 2018, nu de acum, pentru a li se da bani mai puțini.

Managerul interimar al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, Emil Mailat, a explicat într-un interviu, situaţia fără precedent înregistrată la Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului. Managerul a declarat că de luna trecută sporurile lor au scăzut de la 75%, valoarea la care crescuseră în timpul pandemiei, la 55%.

Brașov. Explicații, după ce Consiliul Județean a tăiat salariile medicilor de la Urgențe. „Suntem nevoiţi să reducem valoarea sporurilor la minimum. În cazul UPU se referă de la 75% cât aveau ei, la 55%” 1

Emil Mailat a mai spus şi că medicii sunt nemulţumiţi că sporurile sunt calculate la nivelul salariilor din 2018, nu la cel de acum.

În data de 17 august un colectiv de peste 180 de colegi din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Braşov de pe secţia UPU SMURD,colectiv format din medici, asistenţi, brancardieri, infirmiere, au dat un semnal de alarmă asupra faptului că li s-au redus veniturile salariale ale contractului de muncă de bază, şi asupra faptului că gărzile se plătesc la nivelul anului 2018.

În urma discuţiei cu aceştia le-am explicat că a reintrat în vigoare pe data de 1 iulie articolul 25 din Legea Salarizării, 153/2017 care spune că, pentru că bugetul ordonatorului principal de credite depăşeşte 30% , adică, Consiliul Judeţean având mai multe spitale în subordine, şi alte instituţii, suntem nevoiţi să reducem valoarea sporurilor la minimum. În cazul UPU se referă de la 75% cât aveau ei, la 55%. Dar acesta se aplică doar la salariul de bază.

Şi atunci ei au spus că vor să tragă un semnal de alarmă, că nu sunt de acord pentru că munca este mult mai mare, este un volum enorm de muncă, stres, stau cu orele în picioare şi întotdeauna în stare de alertă şi vor să tragă un semnal de alarmă, joia trecută au spus că se gândesc să-şi dea demisia din contractele de gărzi.

Aceste contracte de gărzi au rolul de a suplimenta odată personalul în perioadele de vârf, şi de a regla orele în care ei stau peste program, cum ar veni, deoarece lucrează câte 7 ore pe zi, pe ture.

Şi atunci când sunt perioade în care se stă mai mult, pentru a le regla şi a nu fi ore suplimentare care se vor da doar pe libere şi aşa mai departe, conform legislaţiei, ceea ce este o problemă în sistemul medical, că nu poţi să le asiguri că ai o întrerupere de activitate, se folosesc aceste contracte cu timp parţial ca şi gardă”, a explicat Emil Mailat, managerul interimar al spitalului, citat de bzb.ro.

Pacienţii care nu sunt urgenţe, timp mai mare de aşteptare la camera de gardă

Odată cu renunţarea medicilor la contractele cu timp parţial de gardă, spune Emil Mailat, oamenii care nu vin cu urgenţe vor avea de aşteptat un timp mai îndelungat până să fie consultaţi la UPU.

Suplimentarea medicilor în gardă în perioadele în care există un volum foarte mare de pacienţi care vin spre UPU, va fi foarte greu de făcut, astfel încât managerul ia în calcul să aducă specialişti din alte spitale.

Ori ei au spus atunci că decid să renunţe la aceste contracte cu timp parţial de gardă, rămân în continuare în contractele principale, în practică înseamnă că asupra urgenţelor nu va fi nicio modificare deoarece urgenţele întotdeauna au avut un timp scurt de aşteptare şi sunt preluate, dar persoanele care vin la UPU cu non urgenţe şi care de obicei au un timp de aşteptare mai mare, există posibilitatea ca în anumite momente acesta să se prelungească.

Ei vor face în continuare muncă de bază şi orele pe care le au de bază, dar va fi o problemă cu acoperirea acelei suplimentări care este necesară în momentele de volum foarte mare de pacienţi care vin la UPU.
De exemplu, dacă aveam 3 doctori pe tură, ştiind că este zi de luni, mai puneai încă unul, automat mai puneai o gardă, să vină să stea pentru că volumul mare de lucru era atunci.

Vorbim despre 21 de oameni din 28, medici primari şi medici specialişti, care fac contracte cu timp parţial gărzi.

Din păcate, ca manager, clar este un semnal de alarmă, din păcate ca şi manager nu am multe posibilităţi, bineînţeles că vom începe să căutăm alte persoane care îndeplinesc condiţiile pentru a se angaja în contracte de gărzi, vom face acest head hunting pe unde se poate, aia este clar, dar în mare parte nu am multe pârghii prin care să pot să corectez”, a explicat managerul Spitalului de Urgenţă din Braşov.

Adrian Veștea și alți trei miniștri, solicitați de CJ Brașov pentru criza de medici de la UPU

Consiliul Judeţean Braşov cere Guvernului să analizeze posibilitatea efectuării unor modificări legislative în ce priveşte salarizarea personalului medical. Administrația județeană, în subordinea căreia se află Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Braşov, inclusiv Unitatea de Primiri Urgențe, consideră că modificarea legii salarizării este singura soluție pentru criza iminentă de la UPU-SMURD, unde trei sferturi dintre medici sunt în preaviz pentru încetarea efectuării gărzilor suplimentare, pe fondul scăderii veniturilor salariale ca urmare a reducerii cuantumului sporurilor.

Într-un memoriu înaintat luni miniştrilor Muncii, al Dezvoltării, al Sănătăţii şi al Finanţelor, preşedintele CJ Braşov, Tudorică Şerban, solicită exceptarea instituţiilor din sistemul sanitar de la prevederile art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi reglementarea salarizării gărzilor efectuate la nivelul salariului de bază din 2023, anunță mytex.ro.

În documentul pus la dispoziție de Consiliul Județean, la solicitarea noastră de a formula un punct de vedere, se atrage atenţia că „este imposibilă” încadrarea în limitele articolului 25 din Legea salarizării personalului plătit din fonduri publice şi că „această limitare legislativă impusă de art. 25 nu poate fi respectată în corelaţie cu celelalte prevederi legislative referitoare la sporuri şi indemnizaţii”.

De la 1 iulie, salariile personalului medical se acordă din nou conform articolului amintit, potrivit căruia cuantumul total al sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază. În perioada pandemiei, prin derogare de la acest articol, plafonul pentru sporuri a fost stabilit la 35%.

Previous Story

„Festination şi Festival”. Organizatorii Untold vor să organizeze noi evenimente în Poiana Brașov

Next Story

Tatăl fetei din Brașov ucisă de șoferul drogat, după audierea de la Poliție: „În sfârşit ancheta a intrat în linie dreaptă şi sper să rămână aşa’”