Doi copii de 2 şi 3 ani au fost aruncați pe geam chiar de mama lor. Criminalist: „Am mai avut, la Brașov, dacă vă mai amintiți, acum vreo 2 ani (un caz similar), când și-a aruncat aruncă copiii de pe fereastră. Cam ăsta e mecanismul, dar în opinia mea (este vorba de) debut hebefrenic”

Last Updated on august 21, 2023 Un copil a murit, iar altul este grav rănit după ce au fost aruncați pe geam de propria mamă, la hotelul Tineret din municipiul Botoșani. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, Delia Nenișcu, la data de 20 august 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botosani au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie ar fi aruncat doi copii de la primul etaj al unui hotel, din municipiul Botoșani.

Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, iar doi minori, de 2 și 3 ani, au fost preluați de ambulanță și transportați la o unitate spitalicească. Ulterior, unul dintre aceștia a decedat. Totodată, mama celor doi amenința că se aruncă de la același nivel, refuzând să coboare

Doi copii de 2 şi 3 ani au fost aruncați pe geam chiar de mama lor. Criminalist: „Am mai avut, la Brașov, dacă vă mai amintiți, acum vreo 2 ani (un caz similar), când și-a aruncat aruncă copiii de pe fereastră. Cam ăsta e mecanismul, dar în opinia mea (este vorba de) debut hebefrenic” 1

. A fost solicitată intervenția negociatorului poliției și a pompierilor din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, iar după aproximativ două ore de discuții, s-a reușit, prin distragerea atenției, imobilizarea femeii, de către pompierii care au avut acces de pe geamul camerei hotelului, în locul în care se afla aceasta”, precizează Nenișcu, conform botosaninews.ro.

Se știe că tânăra mamă s-a aruncat de la etajul doi împreună cu cei doi fii ai săi, de doi, respectiv trei ani. Femeia a reușit să se agațe de pervazul ferestrei, însă cei doi copii au ajuns pe caldarâm. Copilul de doi ani a murit pe loc, iar cel de trei ani a ajuns în stare gravă la spital.

Tânăra, care amenința în continuare că se aruncă în gol, a fost imobilizată și salvată de un ofițer de pompieri, după ce un negociator al poliției a vorbit cu ea timp de două ore.

S-a aflat ulterior că, înainte de a comite gestul fatal, femeia i-a trimis soțului său un mesaj în care făcea mai multe reproșuri, inclusiv de natură financiară.

Tudorel Butoi: „Mama ucigașă este în debut hebefrenic, cu tulburări grave de personalitate”

Poate să fie vorba de o depresie sau de o răzbunare către soțul dânsei. În experiența noastră, a Institutului de Criminalistică a Poliției Capitale, au mai fost cazuri identice. Este vorba de o fractură gravă între soți, care n-a putut să fie gestionată datorită temperamentului și structurii mamei.

Mama este, din punctul meu de vedere – și o să vedeți de-a lungul cercetărilor ulterioare – în debut hebefrenic (asociat schizofreniei, n.r.) cu disfuncționalități grave de personalitate.

Se acumulează tensiunea conflictuale dintre soți de asemenea manieră încât conduce în situațiile acestea la comportamente impulsiv-agresive și agresivitatea se întoarce împotriva ei, împotriva copiilor, împotriva familiei.

Vedeți că se duce cu copiii și se cazează. Între ea și soți există situații conflictuale, mesajul acela este ireverențios ș.a.m.d. Deci avem de-a face cu un debut hebefrenic, cu disfuncționalități de personalitate (…)

Este, fără îndoială, o notă de premeditare, dar nouă ne va spune și ne va da răspunsul la această chestiune expertiza psihiatrică medico-legală care se va face de către specialiștii rodați în această materie.

Am mai avut, la Brașov, dacă vă mai amintiți, acum vreo 2 ani (un caz similar), când și-a aruncat aruncă copiii de pe fereastră. Cam ăsta e mecanismul, dar în opinia mea (este vorba de) debut hebefrenic.

Tudorel Butoi: „Există semne, dar trebuie observate de anturaj, pentru că soții se obișnuiesc să trăiască în situația conflictuală”

În astfel de situații sunt suficient de multe semne. Este o simptomatologie care înseamnă reactivitate agresivă, care înseamnă episoade de depresie, care înseamnă refuz, negare în ceea ce privește cooperarea dintre soți, dar pentru treaba aceasta observatorul trebuie să fie un observator fin și un extern, deoarece soțul se învață cu ea și ea se învață cu soțul să trăiască în asemenea chestiuni conflictuale.

Deci trebuie o persoană detașată, care să citească bine această simptomatologie. Fără îndoială, cel mai mare psiholog nu va spune ‘va face asta, se va arunca în fața trenului, se va arunca de la etaj etc’, dar va spune că lucrurile nu sunt în regulă.

Vreau să vă spun că aceste situații simbolic negative sunt observate de omul normal din societate, de rude de prieteni ș.a.m.d. ‘Aici nu e ceva curat’, va zice acest observator (…) Acestea sunt persoanele care trebuie trimise la consiliere psihologică de către rude, de oameni din mediul social ambiental.

Și au nevoie de mult suport și există consilieri specializați pe psihologie intervenționistă clinică a familiei ș.a.m.d. Dar nu vorbim de asta: e o femeie care își poartă după ea copiii, se campează, iată, la hotel, la Botoșani, cu bărbatu-său intră în relații din acestea, care se fracturează„, a spus la Antena 3 CNN psihologul criminalist Tudorel Butoi.

Previous Story

Junii Brașovului la Parada Oktoberfest. Programul și traseul Paradei

Next Story

ISU Brașov a căutat cu drone cu termoviziune ursul „Rambo” care a terorizat Ploieștiul