Last Updated on februarie 9, 2023 Astăzi dimineață, la Brașov, au fost minus 23 de grade Celsius. Această temperatură se înregistra, la ora 7.00, la stația meteo de la Ghimbav, potrivit mytex.ro.
Așa cum au relatat cei de la Meteo&Radar, principalul val de frig din această iarnă va atinge apogeul astăzi și vineri, 9 și 10 februarie, când temperaturile vor scădea sub pragul de ger pe arii extinse.
Minus 23 de grade Celsius la Brașov. Potrivit sursei citate, cel mai rece în țară este în zonele depresionare înconjurate de munți, din județele Brașov, Harghita, Covasna, Suceava și Neamț. Acolo, temperaturile pot înregistra valori până la -26 și chiar -28 de grade Celsius, anunță Hotnews.
Joi și vineri, centrul anticiclonului extins deasupra Europei va fi situat în apropierea României. În aceste condiții, presiunea atmosferică va depăși în unele zone 1040 de milibari, favorizând mișcările descendente ale aerului. De aceea, în mai multe zone din țară, norii se destrămă, iar cerul va deveni predominant senin, au explicat meteorologii.
Alimentele pe care e bine să le mănânci când e ger
Carmen Brumă ştie exact ce trebuie să facă atunci când vrea să slăbească, aşa că vedeta TV a împărtăşit recent cu urmăritorii săi care sunt cele mai frecvente greşeli atunci când vine vorba de siluetă şi de mâncare. Mai mult decât atât, soţia lui Mircea Badea s-a gândit să facă şi o listă a alimentelor care trebuie consumate atunci când este frig afară.
„Frigul influenţează consumul energetic al organismului. Metabolismul celor care trăiesc în ţările nordice, cu temperaturi scăzute o bună parte din an, cheltuieşte mai multe calorii pentru a menţine constantă temperatura de 37 de grade, normală pentru corpul uman.
Gerul impune consumul unor produse mai concentrate în calorii (proteine şi grăsimi de origine animală şi vegetală) care să-i permită organismului să-şi acopere nevoile energetice sporite, dacă petreceţi mult timp afară”, spune Carmen Brumă, potrivit Click. Iată câteva alimente pe care, spune vedeta, trebuie să le includeţi în alimentaţie atunci când afară e ger.
1. GHIMBIRUL ŞI HREANUL. Au efecte asemănătoare, stimulează digestia, combat durerile articulare, stimulează imunitatea şi îţi dau senzaţia de căldură. Ghimbirul poate fi folosit în ceaiuri calde, limonadă, sucuri de fructe, dulciuri sau preparate din carne şi peşte. Hreanul este în general asociat cu carne sau murături.
2. CEAPA ŞI USTUROIUL. Au proprietăţi antivirale, antibacteriene, antifungice şi îmbunătăţesc circulaţia.
3. SUPA DE OASE ŞI CARNE. Hrăneşte corpul şi îl încălzeşte. Poate fi preparată în cantităţi mari şi congelată în recipiente care să fie uşor de încălzit. Reţeta e simplă: se fierbe carnea cu oase (sau peştele întreg) până când carnea se desprinde de pe acestea. Se strânge spuma care se formează la suprafaţă şi se pot adăuga legume tăiate mărunt. Colagenul conţinut ajută pielea şi articulaţiile, mai ales iarna. Supa de carne şi oase contribuie şi la depăşirea mai rapidă a răcelilor, fluidificând mucusul şi ajutând în eliminarea lui.
Greşelile făcute când vrem să slăbim
Carmen Brumă ne dezvăluie şi cele trei mari greşeli pe care le facem în încercarea de a slăbi.
1. Confunzi ”mâncatul sănătos” cu mâncatul în deficit caloric. ”Alimentele sănătoase îngraşă, deci trebuie să fii atent la cantităţi!”
2. Mănânci fără grăsimi! ”Chiar dacă au 9 calorii pe gram, ele sunt importante pentru buna funcţionare a creierului şi absorbţia nutrienţilor. Un iaurt cu 0% grăsimi, chiar dacă are mai puţine calorii decât unul integral, nu-ţi va da o senzaţie de saţietate”.
3. Mănânci în deficit caloric până vineri şi în fiecare weekend trişezi. ”Dacă vrei să eviţi greşelile şi să mergi la sigur cu slăbitul, comandă programele mele din link: https://www.carmen-brumă.ro/abdomenul-de-urgenţă-by-carmen-brumă/”, ne-a mărturisit, sigură pe ea, Carmen Brumă.