Poiana Brașov, pregătiri pentru sezonul de schi. Allen Coliban: „Dorința noastră este să păstrăm Poiana competitivă din punctul de vedere al tarifelor și atractivă pentru brașoveni și turiști”

Last Updated on octombrie 19, 2022 Primarul Allen Coliban a verificat marți stadiul pregătirilor domeniului schiabil pentru sezonul de schi 2022-2023. Edilul a anunțat că se ia în calcul o nouă scumpire a tarifelor pe instalațiile din Poiana Brașov, în ciuda faptul că prețurile au crescut și anul trecut.

,,Este devreme să discutăm despre acest lucru (despre ski-pass-uri și tarife, n.n.), pentru că urmează negocierile cu partenerii din zona operatorilor de transport pe cablu. Intenția noastră este să oferim și să facem Poiana atractivă atât pentru turiști, cât și pentru localnici și să extindem oferta de pachete.

Poiana Brașov, pregătiri pentru sezonul de schi. Allen Coliban: „Dorința noastră este să păstrăm Poiana competitivă din punctul de vedere al tarifelor și atractivă pentru brașoveni și turiști” 1

Ni s-a cerut de foarte multe ori acel ski-pass de sezon și este un punct cu care vom intra în aceste negocieri, pentru că este important mai ales pentru cei care oferă servicii de instruire, pentru instructorii de schi.

Totodată, chiar anul trecut am crescut tarifele. În mod normal nu am fi luat în calcul o creștere, dar trebuie să facem o analiză foarte atentă exact pe noile prețuri la energie. Este un element pe care îl vom discuta și îl vom analiza, iar intenția noastră – așa cum am făcut-o în fiecare etapă de negociere – este să păstrăm Poiana competitivă din punctul de vedere al tarifelor și atractivă pentru brașoveni și turiști, și asta pentru că Poiana este cea mai faină stațiune de schi din România”, a explicat primarul Allen Coliban, citat de g4media.ro.

În aceste zile se curăță și se securizează pârtiile, se fac reviziile la sistemul de producere a zăpezii artificiale, se fac reviziile la cele 6 ratracuri deținute de primărie și se montează cele 10 tunrui de zăpadă noi, achiziționate recent de administrația locală. Termenul stabilit de primar pentru finalizarea tuturor lucrărilor este 15 noiembrie, informează brasov.net.

„Suntem în grafic cu pregătirile pentru noul sezon, chiar în aceste zile se face curățirea pârtiilor de pietre. Avem termen până la 15 noiembrie să umplem lacul – momentan este la 75% și suntem în procesul de umplere, să realizăm balizajul pârtiilor, ISCIRizarea instalațiilor pe cablu și toate verificările aferente, precum și instalarea noilor tunuri de zăpadă.

De anul acesta vom avea mai multe instalații, instalații portabile pentru pregătirea zăpezii; acestea sunt esențiale mai ales în debutul de sezon, pentru că luna decembrie vine cu un val de frig de care trebuie să profităm, astfel încât să creăm acea bază pentru pregătirea pârtiilor și pentru a oferi schiorilor, atât în partea superioară a masivului, cât și în partea inferioară, opțiuni pentru a practica acest sport”, a declarat primarul Allen Coliban.

Tarife:

În următoarea perioadă, Municipalitatea va avea o negociere cu operatorul privat cu privire la tarifele pentru acest sezon de schi. Discuțiile se vor axa pe următoarele direcții: menținerea unor tarife competitive care să permită cât mai multor schiori, brașoveni și turiști, să practice acest sport în Poiană; impactul costurilor la energie; diversificarea tipurilor de cartele, astfel încât acestea să răspundă nevoilor tuturor practicanților de schi, potrivit brasovtv.com.

În Poiana Brașov, Municipalitatea deține cele două telescaune, Ruia și Lupului, iar Ana Teleferic este proprietara celor două telecabine, Capra Neagră și Kanzel, telegondolei și a teleschiurilor.

Stadiul celorlalte proiecte din programul de modernizare:

– instalarea unui sistem de iluminat pentru pârtiile Lupului inferior și Drumul Albastru este în faza de adjudecare a achiziției pentru realizarea proiectului tehnic și lucrărilor;

– instalarea unui sistem de iluminat a pârtiei Drumul Roșu și a unui sistem de nocturnă pe pârtia Subteleferic, sistem care să permită desfășurarea de competiții internaționale de schi, este în faza de elaborare SF;

– construirea de noi linii de transport pe cablu: un telescaun de 4 locuri, cu plecare din zona Stadion din Poiană și descărcare în zona Ruia; un telescaun de 4 locuri, între platoul Ruia și actuala stație superioară a teleschiului Kanzel – se reia procedura pt elaborare SF + PT (nu s-a prezentat nici un ofertant);

– extinderea rețelei și asigurarea de noi surse de apă pentru alimentarea lacului din Poiana Ruia – până la sfârșitul anului va fi lansată procedura de achiziție pentru elaborare SF.

Advertisements
Previous Story

Video Brașov. A fost prins tânărul care se arunca intenționat în fața mașinilor aflate în trafic

Next Story

Brașoveanul Dragoș Păun, la 37 de ani, e angajat al NASA și lucrează pentru Misiunea Artemis 1. “Cel mai important punct pentru mine a fost responsabilitatea de a integra cele 8 motoare auxiliare”