Last Updated on noiembrie 12, 2021 Aeroportul din Brașov ar putea fi gata în toamna anului 2022, anunță Magyar Nemzet, citată de G4Media.
Publicația maghiară îl citează pe István Barna Jakab, fostul manager de proiect al aeroportului, actualmente vicepreşedinte al autorităţii locale din zonă.
În declaraţia dată de către acesta cotidianului „Krónika” se vorbeşte de informaţii proaspete privind procesul de construcţie: astfel Jakab a declarat că, potrivit proiectului, s-a finalizat construirea pistei de decolare, a căilor de rulare, a parcărilor pentru avioane şi a terminalului pentru pasageri.
Se află în curs de asemenea şi construirea diferitelor clădiri auxiliare, a căilor de conexiune şi a parcărilor auto. Întreaga infrastructură a aeroportului se va realiza conform aşteptărilor primăvara viitoare, astfel încât în toamnă există deja posibilitatea aterizării primelor curse.
Se desfăşoară în acelaşi timp şi dirijarea aeriană a aeroportului care va avea o influenţă puternică asupra dezvoltării Ţinutului Secuiesc, „ameninţând” cu o redesenare serioasă a hărţii economice a României.
În opinia lui István Barna Jakab, „în cursul verii cei din Braşov au încheiat un acord cu autorităţile române de control al traficului aerian care prevede o dirijare a circulaţiei aeroportului prin intermediul unui turn de control virtual din apropiere de Arad, aflat în apropierea frontierei ungaro-române.”
Pregătirea acestui proiect necesită de asemenea un an, dar va fi gata vara viitoare. Pachetul conţinând documentele de autorizare va putea fi înaintat abia după realizarea întregii infrastructuri şi expertiza ar dura în general trei luni.
Conform planurilor, încă înainte de terminarea aeroportului se va putea demara şi construirea legăturilor de cale ferată. Zilele acestea comisia interministerală de la Ministerul Dezvoltării care aprobă investiţiile de interes naţional a dat undă verde construrii unei linii ferate care să ducă la aeroportul din Braşov.
Urmează întocmirea unei hotărâri de guvern care se va pune de acord cu fondurile europene ce pot fi folosite la finanţarea construcţiei. Autorul construcţiei va fi societatea feroviară naţională, iar reţeaua va face parte din infrastructura zonei metropolitane a Braşovului, ca în cazul majorităţii marilor aerogări.
„Astfel oraşul cel mai sudic din Transilvania va deveni prima aşezare provincială din România al cărei aeroport va fi conectat la infrastructura metropolitană şi naţională”.
Gara din Ghimbav se află la 8 kilometri de cea din Braşov şi face parte din linia ferată Braşov-Sibiu-Deva-Arad-Curtici şi va avea o ramificare care ajunge la intrarea în aeroport. Investiţia va costa probabil 150 milioane euro şi are la dispoziţie 24 de luni de la apariţia hotărârii de guvern.
Deşi ideea construirii unei linii ferate care să ducă la aeroport s-a ivit deja în mai multe oraşe transilvane, deocamdată doar aeroportul Henri Coandă poate fi accesat de cale ferată. Cursa de interes local a fost inaugurat în decembrie 2020, fiind prima construcţie ferată de acest fel. Totuşi linia este folosită de un număr redus de persoane.(…)