Brașovul va avea un stadion nou! Explicații primarul Allen Coliban

Last Updated on octombrie 11, 2021 Primarul Allen Coliba, la fel ca predecesorul său, promite realizarea unui stadion nou în Brașov. Edilul spune că anul acesta s-a făcut primul pas pentru realizarea acestui obiectiv: studiul de oportunitate.

„Stadionul Municipal

Este o investiție despre care doar s-a vorbit în ultimii 15 ani. Nimeni din administrație nu a mișcat în realitate un deget pentru a aduce acest proiect în mijlocul comunității.

Brașovul va avea un stadion nou! Explicații primarul Allen Coliban 1

Dacă în alte orașe, chiar mai mici decât Brașovul, lucurile s-au întâmplat pe repede înainte din bani publici sau privați, la noi totul s-a oprit la stadiul de randări 3D, vise și promisiuni.

Anul acesta, în schimb am făcut primul pas pentru realizarea acestui obiectiv: studiul de oportunitate, care să ne arate cât de mare trebuie să fie și unde ar trebui să fie amplasat. Acest studiu va fi recepționat până la finalul anului și restul pașilor vor decurge natural.

Până la finalul acestui mandat, Stadionul Municipal va fi în execuție, după ce va fi urmat toate etapele intermediare: studiu de fezabilitate (2022), atribuire licitație pentru proiectul tehnic și atribuirea licitație pentru execuție.

Brașovul avea nevoie de un asemenea proiect, nu doar pentru evenimente sportive, ci și pentru evenimente culturale de mare amploare.

Sportul pentru toți
– Anul acesta a fost definitivată strategia pentru încurajarea și facilitarea sportului de masă.
– Am încheiat documentația tehnică pentru amenajarea spațiului de sub podul Fartec cu destinația de spațiu pentru skateri, bikeri (BMX), trotinete și role (propunere blocată momentan de Consiliul Local)

Anul viitor intră în execuție lucrările de la Stadionul Carpați, vom avea gata documentațiile tehnice și de execuție pentru 4 terenuri noi de sport în cartiere și vom executa lucrările pentru spațiul multifuncțional din zona Iepure.

În 2023 vom depune proiectul noului Stadion Municipal pentru finanțare prin POR, vom inaugura zona Iepure, vom finaliza eficientizarea energetică a stadionului Tineretului și vom finaliza bazinul didactic pentru înot și pentru baza sportiva Tip 1 (proiecte finanțate prin CNI.

În 2024 vom finaliza lucrările de la Stadionul Carpați, iar Stadionul Municipal va intra în stadiul de execuție.
Sala Polivalentă

În acest an se va finaliza elaborarea documentațiilor tehnice, predate împreună cu amplasamentul către Compania Națională de Investiții și se va intra în procedură de licitație pentru atribuirea contractului de execuție.

Anul viitor se va atribui contractul, urmând ca începând cu finalul anului viitor, începutul lui 2023 să se intre efectiv în execuția lucrărilor.

Estimăm că în 2026, Sala Polivalentă va fi inaugurată”, a transmis Allen Coliban.

Previous Story

7,62 rată de infectare la Brașov. Spitalul Județean sunteți bine? Aveți nevoie de ajutor de la brașoveni?

Next Story

Brașov. Un bărbat, prins în timp ce fuma o țigară într-un autobuz RATBV