Brasovul si Branul te invita de Rusalii la petreceri romanesti si nemtesti

Last Updated on iunie 5, 2014

În Piaţa Sfatului, va fi organizat un târg de Rusalii pe model nemţesc, iar duminică seara, braşovenii, dar şi turiştii vor avea parte de un program special susţinut de o fanfară din Germania. La Bran, va avea loc un festival gastronomic, urmând să fie prezentate şi obiceiurile legate de transhumanţă.

piata

Braşovenii vor avea ocazia să participe în acest weekend la două evenimente speciale dedicate sărbătorii Rusaliilor. Astfel, în Piaţa Sfatului, de sâmbătă şi până luni, între orele 10.00 şi 22.00, va avea loc un târg de Rusalii după model german, dar de unde nu va lipsi nici tradiţia românească. În cadrul evenimentului, pentru prima dată la Braşov, va fi prezentă o fanfară germană care va susţine un concert extraordinar în duminica Rusaliilor, începând cu ora 17.00. În deschiderea acesteia vor fi invitate fanfara Liceului Andrei Şaguna şi fanfara Ţara Bârsei.

Piaţa Sfatului, împodobită cu bujori şi crengi de tei
Cei care vor ajunge în Piaţa Sfatului vor avea o surpriză, întreaga zonă urmând să fie împodobită cu decoruri din bujori şi crengi de tei. În Germania, bujorii roşii şi roz (Pfingstrosen sau trandafirii Rusaliilor), reprezintă simbolurile sărbătorii de Rusalii. Deoarece se sărbătoreşte prosperitatea şi abundentă recoltei, în Germania, vitele sunt minuţios decorate în această perioadă. Partea românească a festivalului este reprezentată de tradiţia împodobirii locuinţelor cu crenguţe de tei. Conform credinţei strămoşilor, se presupune că sufletele morţilor părăsesc mormintele în Joia Mare (înainte de Paşte) şi se reîntorc în sâmbăta Rusaliilor. Pentru că sufletele să se întoarcă fără incidente unde le era locul, oamenii săvârşeau diverse ritualuri de înduplecare şi îmbunare a spiritelor. Ei împodobeau gospodăriile şi mormintele cu flori şi ramuri de tei şi făceau pomeni fastuoase.
La Bran, pe Platoul Regina Maria, în aceeaşi perioadă, se va organiza Festivalul „Un’ te duci tu mielule?” care are ca şi tematica transhumanţa şi toate tradiţiile legate de aceasta. Astfel, acest festival va avea şi un impact educativ asupra celor prezenţi, prin prezentarea la scenă a unor programe folclorice dar şi prin săvârşirea unor ritualuri specifice.

Duminică, concurs gastronomic la Bran
În cadrul acestui festival va avea loc, duminică, un concurs gastronomic între restaurantele prezente. Fiecare va primi un miel pe care să-l pregătească după metode proprii. În ziua de Rusalii se va organiza un alt concurs între producătorii de brânzeturi din zona Branului, denumit „Bun îi bulzu’ de la Bran”. Desigur se va comercializa mâncare tradiţională la ceaun, taur, berbecuţ şi miel la proţap, bulz, etc. Va fi organizată şi o piaţă de meşteri populari, artizani tradiţionali, dar se vor putea achiziţiona şi produse precum miere, gemuri sau prăjituri de casă. (sursa: BZB)

Premiu pentru regele bulzului
În fiecare zi, 10.00 – 22.00, va avea loc un program la scenă zilnic în intervalul. Prima zi de eveniment, sâmbăta, va fi dedicată zonelor din România. Astfel, vor urca pe scenă reprezentanţi ai Maramureşului, Banatului, Moldovei, Olteniei şi va avea loc şi o prezentare de costume populare autentice. În următoarea zi, pe scenă vor cânta şi vor juca ansambluri din Bran, iar seara de duminică se va încheia cu un concert care va respecta tematica Rusaliilor – Marius Ciprian Pop. Luni vor fi invitate ansamblurile folclorice din Râşnov, Făgăraş, Poiana Mărului şi va fi premiat regele bulzului din Bran.

Previous Story

Cateva zeci de calatori dintr-un tren Brasov-Bucuresti Nord, evacuati din cauza unei degajari de fum

Next Story

Brasov: Mallul Coresi este inchiriat in proportie de 75%