Last Updated on decembrie 11, 2020 Taxarea locurilor de parcare ce erau înainte la „liber” este bine văzută de cei care chiar au nevoie de parcări. Parcarea la liber însemna și creșterea numărului de mașini pe familie, era gratis să o ți în fața casei sau a blocului.
Radu P: „Mă uitam cu jind la măsurile luate de Allen Coliban în Brașov legate de parcările de reședință. Eu ca locuitor al sectorului 2 care încearcă fără pile și șpăgi (câtă naivitate) să obțină un loc de parcare de vreo 2 ani și ceva.
Timp în care s-a umplut de mașini și pe strada pe care parcam “la liber” dar și în care, în parcarea de reședință se odihnește printre altele ditamai duba. Să nu mai spunem de locurile care și-au schimbat proprietarul odată cu vânzarea apartamentului deși pe lista aia de așteptare erau și alții la coadă.
În Brașov s-a putut pune taxă pe locurile la liber astfel încât cei care chiar folosesc o mașină și n-o țin doar să sprijine bordurile să aibă posibilitatea de a plăti și utiliza un loc de parcare.
Că aparent în București problema principala este că parcarea e gratis (de impozit nu mai vorbim) așadar e ieftin să ții o mașină în fața blocului, practic nu te costă nimic. De aia am vecini care au 3 mașini pe apartament și pe stradă sunt unele nevizitate cu săptămânile.
Și uitându-mă cu jind la Brașov îmi aduc aminte câtă lume (inclusiv eu) l-a luat la p…s pe Coliban în legătură cu absolvirea facultății. Și apoi mi-am adus aminte că Radu Mihaiu a terminat mate-info da’ uite că nouă tot nu ne folosește la nimic…”