Flavia Boghiu aleasă viceprimar al Brașovului. „Eu, o fată simplă, cu părul roz. Vin dintr-o familie modestă de oameni muncitori, iar tot ce am realizat până acum a venit din pasiune, cu multă muncă și din dorința de a face lumea putin mai bună decât am găsit-o (măcar unde pot, în pătrățelul meu)”

Last Updated on noiembrie 7, 2020 Vineri au fost aleși cei doi viceprimari ai Brașovului. Din partea USR a fost aleasă Flavia Boghiu, din partea PNL un anonim care nu s-a remarcat cu nicio inițiativă publică demnă de menționat.

Flavia Boghiu: “Jur să respect Constituția și legile țării și să fac, cu bună credință, tot ceea ce stă în puterile și priceperea mea pentru binele locuitorilor municipiului Brașov. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”

Flavia Boghiu aleasă viceprimar al Brașovului. „Eu, o fată simplă, cu părul roz. Vin dintr-o familie modestă de oameni muncitori, iar tot ce am realizat până acum a venit din pasiune, cu multă muncă și din dorința de a face lumea putin mai bună decât am găsit-o (măcar unde pot, în pătrățelul meu)” 1

Cu această promisiune, rostită cu multă emoție și solemnitate, am devenit astăzi, oficial, viceprimarul Brașovului.
Eu, o fată simplă, cu părul roz. 🙃

Vin dintr-o familie modestă de oameni muncitori, iar tot ce am realizat până acum a venit din pasiune, cu multă muncă și din dorința de a face lumea putin mai bună decât am găsit-o (măcar unde pot, în pătrățelul meu).
De azi, pătrățelul meu este Brașovul și vreau sa vă asigur că sunt conștientă de responsabilitatea pe care o am față de încrederea voastră, de speranțele și de sprijinul vostru, de cum ne va fi orașul de acum încolo și de cum vom trăi în el.

Funcția este doar o haină, pe care o îmbrac astăzi cu onoare și responsabilitate, pentru a duce la bun sfârșit misiunea pe care mi-am asumat-o.
În rest, rămân aceeași fată cu părul roz, Viceprimărița voastră

Advertisements
Previous Story

Brașov. Polițistul Daniel Zontea, mesaj pentru șoferul care a intrat cu bolidul în stâlp: „…dar cu stâlpul ce-ai avut?”

Next Story

9.937 de noi cazuri în România. Situația la Brașov