Cum bate Sibiul Brașovul la spital nou-nouț. Medicul Dan Grigorescu: „Brașov-Sibiu: O simplă paralelă între cum să ratezi lamentabil și cum să reușești magistral un proiect de anvergură”

Last Updated on iulie 31, 2020 Medicul Dan Grigorescu prezintă cronologic cum Spitalul Regional Brașov a fost blocat de Guvernul PNL iar cel din Sibiu ajutat de același Guvern PNL. Concluzia: Și Sibiul va avea un spital nou-nouț înaintea Brașovului. Dacă se va mai face vreodată cel de la Brașov.

Spitalul din Sibiu se va realiza din fonduri externe nerambursabile, aproximativ 2,4 miliarde lei,  iar durata de execuție este de 36 de luni, anunță Ora de Sibiu.

Cum bate Sibiul Brașovul la spital nou-nouț. Medicul Dan Grigorescu: „Brașov-Sibiu: O simplă paralelă între cum să ratezi lamentabil și cum să reușești magistral un proiect de anvergură” 1

Grigorescu Dan: „BRAȘOV-SIBIU: O SIMPLĂ PARALELĂ ÎNTRE CUM SĂ RATEZI LAMENTABIL ȘI CUM SĂ REUȘEȘTI MAGISTRAL UN PROIECT DE ANVERGURĂ

Încă de la început, îi avertizez pe potențialii cititori ai acestei postări asupra a două elemente: primul, că trebuie să se înarmeze cu răbdare pentru a parcurge în întregime această analiză (al cărei înțeles nu va fi clarificat pe de-a-ntregul decât citind-o până la final) și al doilea, că înțelegerea ei le va putea produce cititorilor importante efecte emoționale!

ÎNCEPUTURILE

Brașov, septembrie 2015: am inițiat în nume personal proiectul Noul Spital al Brașovului, pe care l-am dezvoltat apoi în cadrul Asociației Noul Spital al Brașovului

Sibiu, septembrie 2015: – – – – –
Brașov, iunie 2016: în prezența reprezentanților Primăriei Brașov și a Consiliului Județean, proiectul este prezentat de ANSB ministrului sănătății Vlad Voiculescu, care își exprimă sprijinul total, indicând și o cale de finanțare extra-guvernamentală, FM-PPP, prin BERD.

Sibiu, iunie 2016: – – – – –

Brașov, septembrie 2016: Primăria Brașov oferă proiectului un teren de 6 ha, dar care trebuie completate cu unul de circa 12 ha aflat în administrarea Institutului Cartofului și Sfeclei de Zahăr. Se încearcă transferul de proprietate prin O.U.G., care se dovedește o cale nelegală.

Sibiu, septembrie 2016: – – – – –

Brașov, decembrie 2016: ministrul sănătății Vlad Voiculescu înmânează autorităților locale și județene din Brașov documentația necesară demarării studiului de fezabilitate pentru noi spitale, așa cum exista la minister, nefolosită de ceva timp.

Sibiu, decembrie 2016: aceeași documentație este înmânată și Consiliului Județean Sibiu, care era deja informat de proiectul de la Brașov, de care luase la cunoștință din mediul on-line! Iată, deci, că Sibiul a plecat cu un handicap de 15 luni în cursa pentru un Nou Spital!

Brașov, întreg anul 2017: 12 luni consumate pentru elaborarea și votarea Legii terenului Noului Spital al Brașovului, unde apare o primă piedică, respectiv condiția ca Noul Spital să fie obligatoriu Regional.

Sibiu, începutul anului 2017: punerea la dispoziția proiectului (denumit identic: Noul Spital al Sibiului) a unei suprafețe de 20 de ha din proprietatea Consiliului Județean.

Locația: elemente identice! La Brașov, lângă VIITORUL aeroport, lângă VIITOAREA autostradă (în prezent actuala șosea ocolitoare), la Sibiu, lângă aeroport, lângă autostradă!

Brașov, întreg anul 2018, primele discuții cu BERD, proiect de spital regional mic (800 de paturi), în lipsa definiției guvernamentale a spitalului Regional și a lipsei vreunei analize de nevoi de servicii medicale pentru zona deservită. Se începe asigurarea de utilități în zonă. NICIO dezbatere publică largă nu e organizată.

Sibiu, întreg anul 2018: stabilirea strategiei de urmat privind etapele necesare construirii Noului Spital, efectuarea studiilor geodezice, de trafic, de mediu, etc

Brașov, întreg anul 2019: emiterea ordinului de înființare a spitalului regional Brașov și a tentativei de arondare a județelor Harghita și Covasna, elaborare studiu de prefezabilitate și inițierea studiului de fezabilitate, ulterior anulare arondare ministrul sănătății Costache, cu pierderea caracterului regional. BERD, stupefiat, stopează studiul de fezabilitate pe care s-a angajat să îl finanțeze în proporție de 90%

Sibiu, întreg anul 2019:

În ianuarie a fost organizată dezbaterea publică privind planul urbanistic zonal pentru noul spital, un spital integrat, cu secții de adulți și copii. La dezbatere au participat peste 80 de persoane, de la decidenți și reprezentanți ai partidelor politice la locuitori din zona Calea Șurii Mici unde este amplasat terenul destinat construcției, aflat în proprietatea Consiliului Județean Sibiu. Arhitectul Alexandru Găvozdea, liderul asocierii care a realizat PUZ-ul, a prezentat pe scurt principalele concluzii ale documentației de urbanism, inclusiv cele legate de studiul geotehnic și de trafic. S-a explicat că sursa principală a traficului în zonă nu va fi spitalul, ci dezvoltarea cartierelor rezidențiale prevăzute în vecinătate. Pentru spital, realizatorii PUZ-ului au prevăzut și scenarii care favorizează transportul nemotorizat și cel în comun, cu o bandă specială destinată autobuzelor și ambulanțelor. În legătură cu temerile legate de poluarea din zonă, s-a amintit de studiul privind calitatea factorilor de mediu din zonă realizat de o echipă de specialiști ai Universității Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, care a concluzionat că zona se încadrează în toți parametrii legali pentru construcții destinate funcțiunii medicale, atât din punct de vedere a calității aerului cât și a solului. „Mai mult de atât, dacă legea prevede o distanță minimă de aproximativ 1 km de groapa de gunoi, aici este vorba de peste 4 km”. Harta de zgomot generată de Aeroportul Internațional Sibiu arată că perimetrul prevăzut pentru spital nu este influențat din acest punct de vedere.

Aspectul poluării a fost reluat și în cadrul dezbaterii din 6 martie, de la sediul Agenției de Protecția Mediului, organizate în cadrul procedurii de avizare de mediu. Se preconizează că avizele vor fi obținute până la jumătatea lunii martie, iar PUZ-ul va fi supus aprobării în prima ședință de Consiliu Local după obținerea avizelor.

Brașov, ianuarie – iulie 2020: blocare totală a proiectului, cu risc de pierdere a terenului de 12 ha, elaborare de către ANSB a unei căi de deblocare prin renunțarea la caracterul regional al Noului Spital Brașov, revenirea Ministrului la ordin de arondare a celor două județe mai-sus menționate (încă în transparență decizională, vizită de lucru ministrul sănătății Tătaru, cu promisiuni (nimic semnat oficial!)

Sibiu, ianuarie -iulie 2020

În februarie 2020 s-a încheiat procedura de achiziție pentru actualizarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic. În aprilie s-a împlinit termenul pentru predarea studiului de fezabilitate, în mai s-au aprobat indicatorii tehnico-economici, după care a fost începută discuta de finanțare”, a anunțat președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean. Probabil cea mai dificilă parte a acestui proiect, identificarea finanțării, are în vedere câteva direcții, mai arată Daniela Cîmpean. ”Se are în vedere la nivel național crearea unui program pe infrastructură spitalicească, pentru că se știe că la nivel național este nevoie de așa ceva. Variante de finanțare există. Atât Banca Europeană pentru Investiții, cât și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, de exemplu, s-au oferit să asigure asistență tehnică gratuită în identificarea soluțiilor de finanțare, inclusiv a unor împrumuturi. Dar aceste chestiuni le putem dezbate când avem finalizat studiul de fezabilitate. Important este că la momentul decembrie 2020 vom avea toate documentele necesare pentru a beneficia de acea finanțare care este pregătită la nivel național”, a mai spus Daniela Cîmpean.

Brașov, azi, 31 iulie 2020: spital prezumat a fi regional (ordin ministerial în transparență decizională, care poate fi oricând anulat sau modificat în viitor), mic, cu 800 paturi, în lipsa elaborării și comunicării publice a oricărei alte strategii privind reformarea sistemului de spital universitar de urgență de stat brașovean.

Sibiu, azi, 31 iulie 2020: Spital universitar județean de urgență, mare, de 1309 paturi, rezultat prin comasarea spitalului județean cu cel de pediatrie, cuprinzând TOATE paturile din sistemul actual sibian (fără să se piardă niciunul!), totul parte a unui acord guvernamental semnat și parafat de însuși Prim ministrul Orban. Prin acest acord, Ministerul Fondurilor Europene, în calitate de gestionar al fondurilor externe nerambursabile, se angajează la identificarea de fonduri externe NERAMBURSABILE și totodată asigurarea COFINANȚĂRII DIN BUGETUL DE STAT pentru realizarea acestui obiectiv de investiții. Fondurile vor proveni fie din Cadrul Financiar Multianual (MFF), fie din Fondul de Recuperare și Reziliență (RRF) 2021 – 2027 mobilizate după pandemia de coronavirus. Ministerul Sănătății se angajează prin acest acord să includă noul spital județean din Sibiu în Strategia Națională de Sănătate 2021 – 2027 (alături de cele trei spitale regionale Cluj, Iași, Craiova – modificare surpriză față de varianta de la 1 iulie a.c. !!!), precum și în Master Planurile REGIONALE!

Iată deci unde va fi viitorul Spital regional al Regiunii Centru: la Sibiu! Nici la Brașov, nici la Tg. Mureș, conform zicalei „doi se bat și al treilea câștigă”!

ÎN CONCLUZIE,

Uite așa se dă de gard un proiect primit „la cheie” în Brașov!

Uite așa se preia „din mers” un proiect conceput „la cheie” la Brașov și se pune în operă la Sibiu!

O muncă de 5 ani aruncată la gunoi! Va răspunde vreodată cineva?

P.S.: Dacă am omis ceva sau am comunicat eronat, e doar din cauză că reprezentanții ANSB au fost în mod deliberat ținuți departe de mersul proiectului”.

Advertisements
Previous Story

La Brașov va ajunge o uitate mobilă ATI oentru tratarea bolnavilor infectați cu coroanvirus

Next Story

PNL huiduit la Brașov. Radu Hossu: „PNL își pune cort la Piața Tractoru, sunt intâmpinați cu “hoții-hoții”, intervine Poliția Locală ca să poată oamenii să-și instaleze cortul”