Spitalul Clinic de Copii și Maternitatea Brașov au prezentat pentru prima dată numărul de infectări cu coronavirus depistat la cei internați.
Spitalul Clinic de Copii Brașov a efectuat, până acum, 900 de teste, atât copiilor, cât și mamelor care s-au internat în unitatea sanitară, dispunând în prezent și de echipament real time PCR pentru a putea realiza aceste testări în incinta unității. Potrivit managerului Monica Săbăduși, de la declanșarea pandemiei și până în prezent, 17 copii au fost declarați pozitiv la testul de COVID – 19, dar și 7 mame, anunță BizBrașov.ro.
Spitalul CLinic de Obstetrică și Ginecologie Brașov „A. I Sbârcea” a înregistrat, de la începtul pandemiei, 60 de cazuri de infecţie cu noul coronavirus. Situaţia a fost prezentată azi de managerul Maternităţii, dr. Mircea Preda, în cadrul întâlnirii pe care managerii de spitale din Braşov au avut-o, la Consiliul Judeţean, cu ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, informează brasovmetropolitan.ro.
Potrivit dr. Mircea Preda, Maternitatea a avut, de la începtul anului, aproximativ 1600 de naşteri. În 60 de cazuri, spitalul s-a confruntat cu infecţii cu SARS-CoV-2 în rândul unor paciente, „majoritatea naşteri”.
