Last Updated on iunie 22, 2020 La Aeroportul Brașov se lucrează de aproape 20 de ani. Toți politicienii locali de la conducere au anunțat câte o dată pentru deschidere. Niciunul nu a fost cu noroc.
Tudor Benga, deputat USR: „Aeroportul va fi “gata” în ziua în care la Brașov va ateriza prima cursă regulată de pasageri. Nu în ziua în care se va tăia panglica la terminal, nu în ziua în care va ateriza primul zbor charter. Ci doar în ziua în care pasageri ai unui zbor regulat cu o companie low-cost sau de linie își vor recupera primele bagaje de pe carusel și vor păși pe ușa de la “Sosiri”.
De asemenea aeroportul va fi “al treilea din țară” în ziua în care numărul anual de pasageri care aterizează și decolează de la Brașov va fi al treilea cel mai mare din țară. Nici dimensiunea terminalului și nici lungimea pistei nu determină locul viitorului aeroport Brașov în ierarhie. Singurul indicator care contează este numărul anual de pasageri iar pentru asta trebuie muncit mult timp după ce se taie panglica la o pistă sau o clădire.
România are destule aeroporturi muzeu. De la Arad la Tulcea, de la Baia Mare la Caransebeș, aeroporturi fără zboruri sau cu un număr complet neglijabil de pasageri există destule. Ceea ce face un aeroport să se numească cu adevărat aeroport este numărul de zboruri și de pasageri. Și de aceea întreaga discuție despre când va fi aeroportul Brașov gata trebuie purtată în acești termeni”.