Last Updated on iunie 7, 2020 Un medic din Brașov ar fi murit în Piatra Craiului, după ce s-ar fi prăbușit în gol 100 de metri, anunță stiripesurse.ro.
Cadavrul a zăcut câteva zile în prăpastie. Corpul neînsuflețit al medicului brașovean se afla într-un gol sub poteca pe care au trecut foarte mulți turiști.
Pentru că zona este foarte greu accesibilă, salvamontiștii au cerut ajutorul elicopterului SMURD Târgu Mureș, scrie brasovstiri.ro.
Evenimentul a fost anunțat ieri, la ora 15.40, de un turist care trecea prin zonă și a văzut bărbatul căzut în râpă, locul era periculos și nu a putut să coboare după el. Doi salvamontiști au ajuns încă de ieri acolo și, la prima vedere, şi-au au dat seama că bărbatul era mort de câteva zile, anunță Realitatea de Brașov.
Au chemat un elicopter SMURD care nu a putut ajunge.
Acum, doi salvamontiști au ajuns din nou la fața locului. Salvatorii speră să poată recupera trupul cu elicopterul. Dacă nu se reuşeşte asta cadavrul trebuie adus pe jos, iar traseul este foarte dificil.
Vezi aici Video:
Curios lucru este faptul că până acul nimeni nu a reclamat dispariția medicului.