Last Updated on aprilie 24, 2020 Spitalul Județean Brașov a decis să transfere 3 pacienți infectați cu coronavirus, în stare gravă, la Spitalul Județean din Ploiești. Unul dintre cei trei pacienți a murit înainte de a fi transferat. Pacientul a suferit un stop cardio-respirator chiar înainte de plecarea de pe heliportul de la Ghimbav, anunță brasovmetropolitan.ro.
De ce a fost nevoie de transfer? Nu sunt suficiente paturi de urgența la Județean? Noroc că Brașovul construiește acum aeroport și bază sportivă în Răcădău în loc să cumpere paturi speciale pentru Terapie de Urgență.
Astfel că, spre București, au mai plecat doar doi pacienți. Aceștia au ajuns la Băneasa, iar de acolo au fost transportați, cu ambulanța, la Spitalul Județean din Ploiești. Starea de sănătate a celor doi continuă să fie extrem de gravă. Până în acest moment, 12 braşoveni au murit din cauza infectării cu coronavirus, anunță Realitatea Brașov.
Ei au fost transferați de la Brașov pentru că, potrivit Departamentului pentru situații de Urgență, ”capacitatea maximă de primire a altor posibil pacienți diagnosticați cu Covid -19 depășește 75%”, anunță observatorulph.ro
Joi seară a avut loc o alta ședință de lucru care a reunit toți reprezentanții instituțiilor abilitate în gestionarea situației generate de infectarea cu noul tip de Coronavirus.
Discuțiile au vizat problematicile avute în soluționare, incidente domeniilor de specialitate, și identificarea soluțiilor optime pentru eficientizarea misiunilor de raspuns, in sprijinul autorităților și a persoanelor aflate în dificultate.
Un aspect prioritar regăsit pe ordinea de zi a vizat transferul pacienților internați in Secțiile de terapie intensivă din țara, unde capacitatea maximă de primire a altor posibil pacienți diagnosticați cu Covid -19 depășește 75%.
Astfel, în cursul acestei zile au fost realizate două misiuni de transfer pentru 5 pacienți aflați în stare gravă ( intubați și ventilați mecanic) de la Piatra-Neamț la Iași și de la Brasov la Ploiești.
Transporturile s au realizat cu aeronave ale Inspectoratului General de Aviație al MAI, încadrate cu personal medical UPU-SMURD de la Iași și București.