Last Updated on ianuarie 23, 2020 Șezătoare de Ziua Unirii Principatelor Române, vineri, la ora 17:00, la Casa Junilor, Prund nr 1.
Casa Junilor: Vă așteptăm cu drag la o ediție specială a șezătorii noastre de la Casa Junilor, de data aceasta, vineri, 24 ianuarie, de Ziua Unirii Principatelor Române.
Pentru a onora cum se cuvine această zi, vom îmbraca IA și vom povești despre Mica Unire de la 1859 – Unirea Principatelor Române sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza.
Șezătorile noastre sunt prilej de cusut sau de croșetat, dar și de a face cunoștință cu personalități, cu juni sau cu alti membri ai comunității scheiene, de la care vom afla povești despre viata cotidiană din trecutul Scheiului, cel mai vechi cartier al Brașovului.
Aveți oportunitatea să vă alăturați șezătorii, participarea fiind gratuită.
Despre șezătorile de odinioară din Șchei ne povestește mama etnologului George Pitiș, astfel: „Pe Tocile, la Mitărcoiaiele era șezătoare mare, pe Cacova, la Frunzoaie. Se strângeau unde era șezătoare feciorii. Fierbea păsat, luau rachiu, beau, mâncau, râdeau, spuneau, își făcea sorocu fieștecare, agățau trocile-n locul chetrilor, de făceau râs, aducea brad cu ciucuri, întâiași dată sunt ca degetul și apoi le zicea brebenei, aducea brad cum se pune la cruci, numai-l căuta să fie împodobit și cu brenenei din aceia mulți, la care fată era vestită, de se duceau anume feciori.
În brad mai puneau ce aduceau feciorii care aveau drăguțe: covrigi, colăcei, licofele și lumânări punea mai multe, lumânarea pe care o băgau în el, în brad, aia o stingea cu brebenei. Ei, feciorii, duceau alea și fetele găteau bradul. Mamele – că erau și câte o mamă, două, le fierbea oala cu păsat cu apă: mâncați fetelor păsate furate, fete măritate!
Se făceau șezători de se strângeau și câte 20 de fete la un loc în șezătoare, numai fete și neveste mai tinere și feciori.”
Vă așteptăm cu drag!
Evenimentul este organizat de Șezătoare în Șcheii Brașovului și Asociația Mă Implic! ”