Last Updated on noiembrie 26, 2019 Cum PNL Brașov și George Scripcaru nu au renunțat la tăierea a 8,000 de copaci, doar au suspendat proiectul, cei de la USR au acționat în instanță Consiliul Local pentru stoparea defrișărilor masive.
Allen Coliban: Luni am acționat în instanță Consiliul Local Brașov pentru a cere stoparea proiectului Drumul Forestier Gorița. Acest demers l-am realizat împreună cu Asociația Braşovul Pedalează și Asociaţia România Civică, cărora le mulțumesc pentru implicare!
Semnează și tu petiția de stopare a proiectului: https://brasov.usr.ro/stop-taierilor-de-pe-tampa-vrem-padur…
În urmă cu o lună, juriştii USR Brașov au depus la Primărie plângerea administrativă (prima etapă procedurală înaintea acţiunii în instanţă), prin care a solicitat suspendarea Hotărârilor de Consiliu Local de aprobare a investiției pentru proiectul Goriţa. Plângerea a fost respinsă.
Prin urmare, azi am făcut următorul pas: acţiunea în instanţă, prin care chemăm Consiliul Local în judecată şi cerem instanţei judecătoreşti anularea HCL-urilor. Ne bazăm pe câteva argumente puternice:
🌳 Proiectul este ILEGAL, pentru jumătate din parcelele străbătute, deoarece ele permit doar alei de o lațime maximă de 2 metri, ce pot fi realizate fără extragere de arbori, în timp ce DF Gorița presupune extragerea a 8200 de arbori
🌳 Proiectul NU este RENTABIL: investiția se amortizează în 72 de ani, pe când garanția pentru el este de doar 30 de ani
🌳 Proiectul accesibilizează parcele deja accesibilizate de alte drumuri forestiere și, prin urmare, considerăm că s-a urmărit obținerea unei DUBLE FINANȚĂRI pe fonduri europene.
🌳 Proiectul s-a aprobat fără consultarea publică a cetățenilor.
Alte DEMERSURI OFICIALE pe care le-am făcut săptămâna trecută:
🌲 Am solicitat Primăriei documentele legale (nota explicativă și memoriul justificativ) care au stat la baza deciziei de suspendare a construirii drumului forestier Goriţa, precum și Dispoziția de Primar care să oficializeze decizia comunicată de către primarul George Scripcaru în cadrul ședinței Consiliului Local din 1 noiembrie 2019.
🌲 Am solicitat Primăriei și Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt calendarul dezbaterilor publice pe care urmează să le organizeze pe tema drumului forestier Goriţa, conform declarațiilor primarului George Scripcaru din cadrul ședinței Consiliului Local din 1 noiembrie.
🌲Am solicitat Primăriei și Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) să ne comunice dacă Municipiul Brașov a notificat oficial AFIR cu privire la suspendarea proiectului Goriţa, conform celor declarate de către Primarul George Scripcaru în ședința Consiliului Local din 1 noiembrie.
În fotografie sunt colegii mei care au depus astăzi acțiunea la Tribunalul Brașov: Victor Ilie, jurist si viitor candidat USR la Consiliul Local, și Marian Spiridon, inginer și viitor candidat USR la Consiliul Județean.
Semnează și tu petiția de stopare a proiectului: STOP TĂIERILOR DE PE TÂMPA! STOP DRUMULUI GORIȚA!
Revenim cu detalii!