Brașov. Criminalul Florin Buliga explică de ce și-a ucis copiii și soția: „Am fost condus de un raţionament mai puţin lumesc! As vrea sa spun că …”

Last Updated on aprilie 11, 2019 Criminalul Florin Buliga a contestat pedeapsa primită după ce și-a ucis copiii și soția. În primă instanță judecătorii l-au condamnat la închisoare pe viață.
Miercuri, la Curtea de Apel Braşov a avut loc primul termen pentru Apel. În sala de judecată au fost prezenţi şi socrii criminalului.

Florin Buliga, citat de Observor Tv.: “Am fost condus de un raţionament mai puţin lumesc!”
În faţa instanţei, Florin Buliga a declarat că nu a făcut apel pentru a i se reduce pedepsa şi că îşi cere scuze celor din jur pentru suferinţa creată.

Brașov. Criminalul Florin Buliga explică de ce și-a ucis copiii și soția: „Am fost condus de un raţionament mai puţin lumesc! As vrea sa spun că ...” 1

“Aşa cum am zis şi la fond, simt același lucru și acum. Nu am făcut aceste recurs pentru a reduce pedeapasa, domnul avocat a dorit să facă. Eu am declarat de la bun început că nu voi face recurs în situația mea.

As vrea sa spun că m-am gândit mult dacă să vorbeasc sau nu, dar e foarte greu. E ca si cum ai încerca să îi arăţi unui orb culoarea unei lămâi.

Evident că faptele necesită şi o pedeapsă, ce e cel mai important este ceea ce cred, că îmi cer iertare celor din jurul meu și mă doare că s-a creat această suferinţă între noi.

Ce se întâmplă în țară are legătură cumva. Când zic iertare, mă gândesc la a o găsi în inima noastră, cu gândul la părinți. Am fost condus de un raționament mai puțin lumesc”, a spus Buliga în faţa instanţei.

Avocatul acuzării a susţinut în faţa judecătorilor că inculpatul nu este mulțumit pentru detenția pe viață, însă in raportul de expertiză se stipulează clar că avea discernământ.

“Este adevărat ca avea acel discernământ scăzut, el săvîrșește trei crime. Pentru inceput își ucide soția, ii pune o floare pe piept, își cheamă fiica din oraș și o ucide si pe ea. Pana își ucide si băiatul trece o altă perioada de timp. Inculpatul nu a avut timp să discearnă sa isi dea seama ca a gresit pana sa isi ucidă si copiii?”, a declarat avocatul părții vătămate, care susţine că decizia tribunalului este întemeiată: condamnare pe viață.

Previous Story

Autostrada Ploiești-Brașov făcută de o companie din China? Ministrul Transporturilor, răspuns surprinzător: „Pfuuu, nu știu, așa am auzit și eu. Eu nu am …”

Next Story

„USR Brașov condamnă modul defectuos, dar și ilegal, în care este executată operațiunea de toaletare a arborilor în municipiul Brașov și solicită Primăriei să oprească imediat această procedura, care încalcă normele în vigoare și prin care sute de arbori sunt amputaţi fără milă și reduși la stadiul de cioturi. Punem în vedere Primăriei…”