Last Updated on ianuarie 27, 2019 Autobuzele RATBV nu sunt tocmai curate. Vina principală o poartă administratorii autobuzelor dar nici unii călători nu sunt sfinți. Murdăresc și împut autobuzele chiar și cu zeamă de varză.
RATBV, cu ajutorul Primăriei, a achiziționat 105 autobuze noi produse în Turcia. Primele autobuze au intrat pe traseu, în acest an vor veni și restul. Iar cum vor fi mai multe autobuze, consilierul local Adrian Oprică propune ca RATBV să asigure non-stop transportul de călători între Gara Mare şi centrul oraşului.
„Voi solicita ca RATBV să ia în considerare ca autobuzele de pe linia 4 să circule 24 de ore din 24 de ore, iar graficul de circulaţie să fie corelat cu mersul trenurilor. Prin această măsură, turiştii care vin la Braşov vor avea permanent o linie de transport în comun care să îi ducă în centrul oraşului”, a argumentat Oprică, potrivit bzb.ro. Bine ar fi ca autobuzele să fie ținute curate.
Robert Lazar: „Zeamă de varză. Responsabila e o doamnă în vârstă care și-a pus punga fix pe banchetă, fără să-i pese că ar putea să fie găurită. Când s-a ridicat să plece, picura zeamă de varză la greu. Călătorii au atenționat-o dar deja era prea târziu. A plecat cu un simplu “scuze”.
Iar acum în 23 pute. Și toate oalele se sparg în capul RATBV.
Am pus niște șervețele ca să mai absoarbă din zeamă și să nu se așeze nimeni dar bunul simț al călătorilor lipsește cu desăvârșire…”
Alina M. Felea: O, da! Nesimtirea e lege! Eu am văzut odată o “doamna” destul de in vârsta (de la care in mod normal “tinerii din ziua de azi” ar trebui sa aibă ce învăța … gen “batran și înțelept” …), care și-a scos guma din gura și a lipit-o de marginea scaunului. Când i-am “făcut morala” s-a rățoit la mine cu un tupeu, de ziceai ca eu eram cea care greșise … Ce te interesează pe tine!? N-ai treaba?! Vezi-ți de treaba ta!!! Din astea
Gabriela Alexandra Caras: Poti sa ai si 70 de ani pe buletin, daca iti lipsesc cei 7 ani de acasa …
Iar moda asta cu trantitul sacoselor pe scaunul alaturat e deosebit deranjanta in unele situatii. Ce conteaza ca autobuzul e plin ochi si toti stau claie peste gramada, sacosele trebuie sa mai ocupe un scaun. Ori ca in ele se afla alimente ce pot curge si murdari.
Maxmilian Radu Munteanu: Bătrânii noștri sunt, din păcate, și ei teribil de needucați, într-o mare proporție, fix cum suntem noi în general, ca nație. Din același film e și așezatul din reflex la culoar, când sunt două locuri libere, ca nu care cumva să te mai deranjeze cineva stând lângă tine. Sau poate atitudinea de ”am dreptul” și a pretinde un loc rățoindu-te la cel care stă jos. Unii dintre bătrâni nu iau în calcul că ”tinerii” care stau pe scaun ar putea fi mai istoviți decât ei…
Civilizat ar fi dialogul. Dialogul civilizat din păcate nu prea există pe la noi.