Last Updated on noiembrie 27, 2018 Sâmbătă, 1 decembrie, în Piața Unirii din Râșnov va avea loc ceremonia de aprindere a luminițelor de Crăciun. Tot de 1 Decembrie, Primăria Cristian vă invită la sărbătoarea Zilei Naționale.
Iluminatul festiv va fi aprins de la ora 18.00, iar de la eveniment nu va lipsi Moș Crăciun, care va fi prezent alături de copii, la căsuța special amenjată lângă pomul de iarnă din Piața Unirii, anunță organizatorii.
Primăria Cristian, Brașov: Pe 1 Decembrie, la ora 12.00, sărbătorim împreună, în Parcul Eroilor, 100 de ani de România. Din programul evenimentului fac parte: intonarea imnului de stat, ceremonie religioasă, recital al elevilor Școlii Generale din Cristian, depunere de coroane în memoria eroilor, defilare UM01915 Cristian, iar apoi recepția oficială la Sala Mare. Vă așteptăm să sărbătorim centenarul împreună!
Program 1 Decembrie în Brașov, potrivit brasovmetropolitan.ro.
10.00 Parada militară organizată de Garnizoana Braşov şi expoziţie tehnică militară Braşov -Bd. Eroilor
11.00 Depunere de coroane la Monumentul Soldatului Necunoscut din Piaţa Unirii de Uniunea Junilor din Scheii Braşovului şi Braşovul Vechi Piaţa Unirii
– Coborârea Junilor din Piaţa Unirii către Piaţa Sfatului
– Spectacol Piaţa Sfatului
12.00-15.30 – Hora Junilor urmată de Hora Unirii organizat de Uniunea Junilor din Scheii Braşovului şi Braşovul Vechi
17.30 Festivitatea aprinderii luminilor festive în Piaţa Sfatului şi Centrul Municipiului Piaţa Sfatului
19.00 Seara Junilor dedicată Centenarului Marii Uniri şi lansarea broșurii “Tradiții Brașovechene. Junii Brașovecheni la Centenarul României Mari” organizat de Uniunea Junilor din Scheii Braşovului şi Braşovul Vechi Aro Palace
19.30 Retragere cu torţe – Garnizoana Braşov Piaţa Unirii – str. Mureşenilor -bd. Eroilor – sediu (Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” Brașov),
19.40 Foc de artificii