Last Updated on noiembrie 15, 2018 3 hoți specializați au fost prinși în flagrant miercuri de polițiști la mall-ul Coresi. Aceștia furau haine din magazine.
„Polițiștii i-au depistat în flagrant pe cei trei, care, în data de 14 octombrie a.c., în jurul orei 15.40, s-au deplasat la un centru comercial din cartierul Tractorul, unde, din mai multe magazine ar fi sustras articole vestimentare, pe care le-ar fi depozitat în pungi pentru cadouri căptușite cu folie de aluminiu pentru a împiedica funcționarea normală a sistemului de alarmare al magazinelor la trecerea prin dreptul acestora.
Prejudiciul cauzat părților vătămate astfel a fost de aproximativ 9.500 lei și a fost recuperat în totalitate”, a informat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov, agent șef Gabriela Dinu, potrivit mytex.ro.
Cei trei nu s-ar afla la primele fapte de acest fel. Astfel, ar mai fi avut cel puțin o sesiune de „shopping”, prin aceeași metodă, în același centru comercial, pe data de 27 octombrie.