Brașov. Negocieri. Ce artiști vor cânta de 1 Decembrie, ziua în care se vor aprinde luminile de Sătbători în Piața Sfatului

Last Updated on noiembrie 7, 2018 Primăria Brașov a decis, în final, să aprindă luminile de Crăciun ca toată țara, de Ziua Națională a României, spre bucuria turiștilor. În aceste zile Primăria negociază cu artiștii care vor susține concerte în această zi de sărbătoare.

Celebrităţile care ar putea urca pe scena din Piaţa Sfatului pe 1 Decembrie şi Revelion sunt Ştefan Bănică jr., Irina Rimes, Delia, Carla’s Dream, Smiley, Loredana, Inna, Flavius şi Linda Teodosiu, Antonia, Bere Gratis, Vank, Holograf, Direcţia 5, Lora, Phoenix, Andreea Bălan, Feli Donose, Tudor Chirilă, Corina Chiriac, Cornelia şi Lupu Rednic, Maria Dragomiroiu, Maria Cârneci, Cosmina Adam, Veta Biriş, Laura Lavric, Dinu Iancu Sălăjean, Nicolae Furdui Iancu.

Brașov. Negocieri. Ce artiști vor cânta de 1 Decembrie, ziua în care se vor aprinde luminile de Sătbători în Piața Sfatului 1

Rămâne de văzut care dintre acești artiști vor accepta contractul propus de Primărie.

De 1 Decembrie, între orele 12.00 şi 15.30, se vor desfăşura mai multe acţiuni. Astfel, va fi un concert al Fanfarei Academiei Forţelor Aeriene „Henry Coandă”, spectacole folclorice, în care să fie implicaţi, cel puţin Junii Braşovului, Liceul de Muzică Tudor Ciortea, Şcoala Populară de Artă, Grupul Anatoly, Ansamblul de dansuri germane „Korona” Braşov, Ansamblul de dansuri maghiare „Buzavirag” Braşov, Ansamblul de dansuri al comunităţii elene din Braşov, un solist renumit de muzică populară, dar şi coruri şi ansambluri folclorice din judeţul Braşov, informează bzb.ro.

Tot în 1 Decembrie, între orele 17.00 – 20.00, în Piaţa Sfatului este programat evenimentul „Aprinderea iluminatului festiv”, în cadrul căruia vor concerta minim doi artişti sau trupe de notorietate, aceştia urmând a fi contactaţi şi aduşi de firma care câştigă licitaţia. Nu în ultimul rând, firma care vrea să obţină contractul va trebui să depună şi scenariul aprinderii luminiţelor de sărbătoare.

Advertisements
Previous Story

Accident Brașov. Bărbat lovit de tren! A murit pe loc

Next Story

Brașov: Crosul 15 Noiembrie, gata de start!