Last Updated on august 1, 2018 2 milioane de vizite au avut muzeele din Brașov, fiind pe primul loc în România, întrecând și Bucureștiul. Potrivit unei statistici realizate la nivel naţional, 12,3 milioane de oameni au vizitat în 2017 muzeele din toată ţara.
Braşovul este lider naţional cu 2,383 milioane de vizitatori, fiind urmat în clasament de Municipiul Bucureşti cu 2,093 milioane de vizitatori şi Sibiu cu 1,334 milioane. Cei mai puţini vizitatori au ajuns la judeţele Teleorman (6.800) şi Giurgiu (3.400), potrivit citynews.ro.
Explicaţia pentru succesul Braşovului este una simplă. Braşovul este lider când vine vorba la numărul de turişti străini, dar este şi cel mai vizitat oraş din provincie când vine vorba despre numărul total de turişti. Vizitatorii care ajuns la Braşov intră şi la muzee. Braşovul a fost vizitat anul trecut de aproximativ 3 milioane de turişti, fiind pe locul al doilea în topul naţional după Bucureşti, unde însă este mai mult turism de afaceri.
Pentru prima dată după Revoluţie Braşovul a depăşit Constanţa. Braşovul este lider absolut în Regiunea Centru cu un procent de 45% din totalul turiştilor veniţi în zonă. În municipiul Braşov atracţia principală este centrul istoric, iar în judeţ Branul, Râşnovul şi staţiunea Poiana Braşov. Cele mai vizitate obiective turistice din judeţul Braşov sunt Castelul Bran, Cetatea Râşnov, Biserica Neagră, dar şi Cetatea Făgăraş. În total aceste atracţii au atras 2 milioane de vizitatori.