Last Updated on iulie 12, 2018 Locuitorii din Brașov și Covasna afectați de inundații primesc ajutor și din Târgu Mureș. Sinistrații au nevoie de pături, perne, etc.
Iosif Vajnar: „Iată dovada că există oameni responsabili! Sunt ordonați și cu spirit civic! Se adună donațiile, în fiecare zi, numărul acestora crește… Totul este aranjat pe categorii, etichetat!
Vă mulțumesc în numele lor, al sinistraților de pe urma inundațiilor din Brașov și Covasna!
După cum știți, mi-am asumat logistica un proiect umanitar, este vorba despre ajutorul pe care noi, împreună, să-l oferim locuitorilor satului Băcel jud.Covasna. Personal, voi duce totul până la capăt, răspund cu maximă responsabilitate de sumele puse la dispoziție de către voi. S-a depășit suma de 4000 ron și se donează în continuare…
Simina Cota, colega mea în acest proiect umanitar a contactat autoritățile locale din satul Băcel, oamenii au nevoie mare și de pături, perne, etc. Vă rog frumos să ambalați ceea ce doriți să donați în cutii de carton sau saci de plastic rezistenți și să notați pe pachet ce anume conține. Doresc să fie totul dus la bun sfârșit așa cum se cuvine, cu respect si seriozitate!
Donațiile în bani se pot face și în această săptămână, detaliile contului bancar sunt următoarele:
Vajnar Iosif
Banca Transilvania Tg Mures.
Cont: RO38BTRL02701201102621XX
specificati: donatie sinistrati inundatii”